Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ipoteze legate de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi. Anchetatorii saudiţi şi turci au percheziţionat şi reşedinţa consulului

Poliţia turcă a reuşit să intre în locuinţa consulului saudit la Istanbul, deşi acesta a părăsit ţara de câteva zile. Operaţiunea face parte din ancheta deschisă de autorităţile de la Ankara, în cazul dispariţiei jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, care a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul şi nu a mai ieşit. Statele Unite cer explicaţii din partea Arabiei Saudite privind dispariţia ziaristului disident.

La reşedinţa consulului din Istanbul a sosit mai întâi o echipă de anchetatori saudiţi. Cei turci au intrat în locuinţa diplomatului abia o oră mai târziu. Ziariştii sunt însă ţinuţi la distanţă.

În tot acest timp, secretarul american de stat Mike Pompeo face naveta diplomatică Riad - Ankara şi a cerut explicaţiile aşteptate de liderul de la Casa Albă.

“Vreau să aflu ce s-a întâmplat. De fapt, secretarul de stat Mike Pompeo se va întoarce, probabil, în seara asta. A fost în Turcia, dar a petrecut destul timp şi cu Prinţul Moştenitor şi îmi va spune tot. Nu voi ascunde nimic”, a declarat Donald Trump.

Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie, după o vizită la consulatul saudit din capitala Turciei. Jurnalist de investigaţii, implicat în anchete asupra actelor de corupţie din ţara sa natală, motiv pentru care era pe lista neagră a Riadului si se autoexilase în Statele Unite, Khashoggi a riscat pentru a obţine un certificat de divorţ.

Oficialii turci au lansat o ipoteză dramatica: ziaristul a fost ucis chiar în clădirea misiunii diplomatice, iar corpul său a fost îndepărtat. Turcii susţin că au probe, inclusiv o înregistrare audio, iar la crimă ar fi participat nu mai puţin de 25 de agenţi secreţi saudiţi.

Similare
RECOMANDĂRI