Jurnalist ucis în sudul Mexicului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Jurnalist ucis în sudul Mexicului

Un jurnalist mexican a fost ucis în sudul statului Chiapas, transmit autorităţile şi publicaţia unde acesta lucra, El Heraldo de Chiapas. Acesta este al nouălea reporter ucis în acest an, dar şi cel mai recent atac împotriva presei din una dintre cele mai periculoase ţări din lume pentru cei care activează în domeniul mass-media.

În timp ce îşi părăsea locuinţa din oraşul Yajalon, vineri după-amiază, Mario Gomez a fost atacat de doi suspecţi şi a fost împuşcat în abdomen, informează El Heraldo de Chiapas. Gomez a fost dus la un spital, unde a murit din cauza rănilor grave.

"Recent, depusese plângeri pentru ameninţări", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul redacţiei cotidianului sub acoperirea anonimatului.

Gomez lucra de opt ani pentru acest jurnal unde se ocupa de "informaţii generale, politică, justiţie şi aspecte sociale".

Suspecţii au fugit de la locul atacului.

„Condamnăm categoric atacul suferit de colegul nostru”, transmit membrii redacţiei într-un editorial, adăugând că „solicităm autorităţilor competente investigarea acestor acte criminale”.

Procuratura de stat a declarat că Departamentul de omucidere va investiga infracţiunea.

„Procuratura Chiapas, conştientă de importanţa unei prese libere, îşi reiterează angajamentul de a epuiza toate căile de investigare posibile pentru a rezolva această crimă condamnabilă şi a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei”, transmit autorităţile. 

Mexicul a văzut niveluri de violenţă fără precedent, în timp ce bandele rivale de droguri s-au dispersat în grupuri mai mici după mai mult de un deceniu de luptă împotriva cartelurilor. Jurnaliştii, în special, au devenit o ţintă a violenţei în Mexic, pe care Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor o clasifică drept cea mai periculoasă ţară din emisfera vestică pentru lucrătorii din presă.

Mexicul este a doua ţară cea mai periculoasă pentru exercitarea activităţii de jurnalist după Siria, potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF).

Din anul 2000, peste o sută de jurnalişti au fost asasinaţi în Mexic. Unsprezece jurnalişti au fost ucişi în 2017, iar în 2016 a fost înregistrat acelaşi număr de crime. În majoritatea cazurilor, nimeni nu a fost pedepsit, scrie Agerpres.

Similare
RECOMANDĂRI