Jurnaliştii Reuters aflaţi în detenţie în Myanmar, recompensaţi cu Premiul „Guillermo Cano” pentru libertatea presei
Sursa foto:Ann Wang/Reuters Vizualizari:

Jurnaliştii Reuters aflaţi în detenţie în Myanmar, recompensaţi cu Premiul „Guillermo Cano” pentru libertatea presei

Jurnaliştii Wa Lone şi Kyaw Soe Oo, care execută în prezent o pedeapsă de şapte ani de închisoare în Myanmar, au fost recompensaţi joi cu Premiul „Guillermo Cano” pentru libertatea presei în lume, decernat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), transmite dpa.

UNESCO i-a înmânat acest premiu lui Thura Aung, unul dintre fraţii lui Wa Lone, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în capitala Etiopiei, Addis Abeba.

„Jurnaliştii au dorit doar să-şi facă meseria. Ei erau adevăraţi reporteri”, a declarat Thura Aung, care a primit distincţia în numele celor doi jurnalişti care lucrau pentru agenţia de presă britanică Reuters.

Wa Lone (32 de ani) şi Kyaw Soe Oo (28 de ani), găsiţi vinovaţi de încălcarea secretului de stat, au fost condamnaţi pe 3 septembrie 2018 la şapte ani de închisoare în Myanmar. Aflaţi în detenţie din decembrie 2017, ei anchetau reprimarea membrilor comunităţii Rohingya de către armata birmană.

Guvernul birman susţine că operaţiunile armatei, care au dus la părăsirea căminelor de către 725.000 de membri ai comunităţii Rohingya, au constituit un răspuns justificat la atacurile comise de gruparea insurgentă Armata de Salvare Arakan Rohingya (ARSA) asupra a zeci de obiective din statul Rakhine, din nord-vestul Myanmarului, în august 2017.

În luna februarie 2018, agenţia de presă Reuters a publicat o anchetă jurnalistică realizată de Wa Lone şi Kyaw Soe Oo cu privire la masacrarea a zece bărbaţi Rohingya în apropierea satului Inn Din, caz în care armata birmană s-a văzut nevoită să recunoască faptul că soldaţii săi au comis crime.

ONU şi mai multe organizaţii internaţionale pentru drepturile omului au acuzat guvernul din Myanmar de epurare etnică şi genocid contra musulmanilor Rohingya.

Premiul „Guillermo Cano” pentru libertatea presei în lume a fost creat în 1997 pentru a recompensa jurnalişti cu o contribuţie notabilă la apărarea sau promovarea libertăţii presei, relatează Agerpres.
Similare
RECOMANDĂRI