Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Nava "Moskva" a flotei ruseşti din Marea Neagră ar fi fost avariată

Nava amiral a flotei ruseşti din Marea Neagră ar fi fost avariată. Potrivit autorităţilor de la Kiev, nava a fost distrusă de forţele militare ucrainene. Ministerul rus al Apărarii neagă această informaţie dar recunoaşte că la bordul acesteia s-ar fi produs un incendiu din motive necunoscute. Focul ar fi fost localizat, potrivit Moscovei, iar personalul, evacuat.

Potrivit comandamentului Operaţional "Sud" al Forţelor Armate ale Ucrainei, nava "Moskva" se afla lângă Insula Şerpilor, în momentul în care a fost bombardată.

"În zona operaţională a Mării Negre, cu rachete navale"Neptun" a fost afectat crucişătorul "Moskva" - nava amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, a primit daune semnificative. A fost un incendiu. Alte unităţi din grupul navei au încercat să ajute, dar o furtună şi o explozie puternică de muniţie au răsturnat crucişătorul şi acesta a început să se scufunde."

Ulterior, batalionul ucrainean "Azov" a publicat pe Telegram imagini în care se vede cum explodează o navă, şi care potrivit aceleeaşi unităţi militare, este anume crucişătorul "Moskva" - nava amiral a flotei ruse.

La începutul invaziei în Ucraina, militarii ruşi au încercat să ocupe insula Şerpilor ce aparţine Ucrainei, anume cu ajutorul acestei nave. La ameninţările ruşilor, unul dintre ostaşii ucraineni a răsuns cu o înjurătură care a devenit un simbol al rezistenţei ucrainene.

"Eu sunt corabie rusească. Repet, vă propun să lăsaţi armele, să vă predaţi. În caz contrar veţi fi atacaţi. M-aţi înţeles? - Corabie militară rusească, du-te..."

Ulterior, autorul acestei fraze a fost decorat, pentru gestul său de curaj.

Nava de luptă "Moskva" era considerată mândria flotei ruseşti din Marea Neagră. Era înarmată cu 16 rachete antinavă Vulkan cu o rază de acţiune de 700 de kilometri. Potrivit unor imagini făcute din satelit la sfârşitul săptămânii trecute, nava era acostată în portul Sevastopol, situat în sudul peninsulei Crimeea. Moscova neagă însă că nava "Moskva" ar fi fost atacată. Ministerul rus al Apărării afirmă că explozia s-ar fi produs din cauza unui incendiu şi că au fost evacuaţi 500 de militari aflaţi la bordul navei, care risca să se scufunde.
Similare
RECOMANDĂRI