Preşedintele Letoniei, după vizita la Kiev: ''Aş spune că este vorba de genocid''
Sursa foto:Newsnpr Vizualizari:

Preşedintele Letoniei, după vizita la Kiev: ''Aş spune că este vorba de genocid''

Comportamentul trupelor ruse în Ucraina echivalează cu un genocid, a declarat preşedintele Letoniei, Egils Levits, după ce a revenit dintr-o vizită în Ucraina, potrivit DPA, citat de Agerpres.

Într-o declaraţie făcută joi seară la Riga, Levits s-a referit la ce a văzut personal în timpul unei vizite alături de preşedinţii Poloniei, Andrzej Duda, Estoniei, Alar Karis, şi Lituaniei, Gitanas Nauseda.

"Aş spune că este vorba de genocid", a declarat Levits, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adăugând că această chestiune ar putea fi rezolvată juridic de una din instanţele internaţionale.

Preşedinţii celor patru ţări, membre ale UE şi NATO, au călătorit cu trenul la Kiev, în semn de solidaritate cu eforturile Ucrainei de a contracara invazia rusă.

Înainte de a se întâlni miercuri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ei au vizitat câteva zone puternic avariate din jurul Kievului.

Priveliştea cu suburbiile Kievului distruse de atacuri aeriene şi cu rachete "a produs o emoţie puternică", a declarat Levits.

"Se putea vedea că trupele ruse au acţionat cu cruzime extremă pentru a omorî cât mai mulţi civili posibil", a adăugat el.

Discuţiile cu Zelenski s-au concentrat pe asistenţa pentru Ucraina. "Ucraina are nevoie de arme, acum. Şi nu doar arme uşoare, ci şi armament greu", a declarat Levits.

Şefii de stat au discutat totodată şi despre ajutorul economic şi financiar, inclusiv posibilitatea de a exporta cereale din Ucraina prin porturile baltice şi poloneze, a mai spus el.
Similare
RECOMANDĂRI