RĂZBOIUL comercial SUA-China. Disputa trebuie rezolvată prin discuţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

RĂZBOIUL comercial SUA-China. Disputa trebuie rezolvată prin discuţii

Oficialul chinez de rang înalt Yang Jiechi a transmis joi că Statele Unite şi China trebuie să găsească, prin discuţii diplomatice, o rezolvare pragmatică şi potrivită pentru disputa comercială cu care se confruntă, relatează Reuters.

Comentariile oficialului au fost făcute prin intermediul unui comunicat de presă publicat de Ministerul Afacerilor Externe din China.

De asemenea, diplomatul a transmis că cele două ţări trebuie să se asigure că discuţiile ce vor fi purtate în cadrul summitului G20 vor avea un rezultat pozitiv.

Cele două ţări „ar trebui să îşi rezolve divergenţele şi să se asigure că vor exista rezultate pozitive în cadrul întâlnirii din Argentina de luna aceasta”.

„China este decisă să lucreze cu Statele Unite pentru a obţine o cooperare paşnică şi respectuasă, de pe urma căreia ambele ţări să aibă de câştigat”, a declarat Yang.

Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) se va desfăşura în Buenos Aires, Argentina, în intervalul 30 noiembrie - 1 decembrie 2018.

Similare
RECOMANDĂRI