Serghei Lavrov: Rusia nu ar vrea să revină în formatul G8
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Serghei Lavrov: Rusia nu ar vrea să revină în formatul G8

Rusia nu are intenţia de a se reintegra în G8, fiind mulţumită să lucreze cu formatul G20, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, a doua zi după apelul lui Donald Trump în acest sens, scrie AFP, citată de news.ro.

Potrivit lui Lavrov, ale cărui afirmaţii au fost difuzate de televiziunea rusă, Moscova nu "a cerut niciodată să revină" în G8, redevenit G7 după ce Rusia a fost suspendată ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014. 
 
"În G20, ultimatumurile nu sunt permise şi aveţi nevoie să ajungeţi la acorduri", a spus Lavrov, subliniind că formatul G20 este "un mecanism destinat să ajungă la un consens". "Cred că este formatul cel mai promiţător pentru viitor", a continuat el. 
 
Înainte de întâlnirea anuală a grupului celor şapte ţări, preşedintele american a făcut apel la reintegrarea Rusiei. Această propunere a fost respinsă imediat de Marea Britanie, Franţa şi Germania. Relaţiile dintre Rusia şi ţările din Occident se află în cel mai slab nivel pe fondul dezacordurilor persistente cu privire la Ucraina şi Siria, acuzaţiilor de interferenţă, şi, mai recent, din cauza otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia. 
 
Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat săptămâna aceasta, în timpul unei vizite în Austria, posibilitatea unui summit cu omologul său american Donald Trump, care ar putea avea loc la Viena. Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov a precizat că niciun acord nu a fost încheiat şi că nu au avut loc discuţii concrete în acest sens.
Similare