Singurul portavion al Rusiei, avariat în cursul lucrărilor de reparaţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Singurul portavion al Rusiei, avariat în cursul lucrărilor de reparaţii

Singurul portavion al Marinei ruse a fost avariat atunci când un imens doc plutitor (considerat cel mai mare din lume) la care fusese amarat pentru lucrări de mentenanţă s-a scufundat, iar în urma accidentului un muncitor a fost dat dispărut, au indicat autorităţile ruse marţi, potrivit AFP.

Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi în apropiere de Murmansk (nord), unde portavionul ''Amiral Kuzneţov'' - nava amiral a flotei ruse - se află de la începutul anului 2017 pentru lucrări de mentenanţă şi modernizare planificate să dureze până în 2021.

''Doi răniţi au primit îngrijiri ambulatoriu, iar două persoane au fost spitalizate. Din păcate, o alta nu a fost încă găsită'', a declarat într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Instagram guvernatoarea regiunii Murmansk, Marina Kovtun.

Conform Interfax, care citează o sursă din serviciile de urgenţă din regiune, 60 de persoane au putut să părăsească docul în timpul incidentului, cinci însă nu au reuşit să o facă. Patru au fost găsiţi, iar a cincea este dată dispărută.

''Evaluăm amploarea pagubelor. O macara de 15 metri a căzut peste doc, este clar că au fost produse prejudicii la nivelul cocăi şi a punţii'' navei, a comentat Aleksei Rahmanov, directorul întreprinderii publice ruse United Shipbuilding Corporation (USC), căreia i-a fost încredinţată renovarea portavionului.

''Din fericire, aceasta nu s-a întâmplat într-o zonă vitală pentru exploatarea navei'', a afirmat în continuare Rahmanov, citat de agenţia de presă TASS.

Intrată în serviciu în 1990, nava ''Amiral Kuzneţov'' a fost desfăşurată în ultimii ani în Marea Mediterană în cadrul intervenţiei ruse în Siria. Nava nu a beneficiat de reparaţii majore din 1997.

Potrivit unui reprezentant al întreprinderii de reparaţii navale Zviozdocika - filială a USC - citat de TASS, accidentul a fost provocat de o pană de curent care ar fi împiedicat funcţionarea pompelor docului plutitor.

Potrivit Zviozdocika, portavionul a fost transferat spre un alt doc, iar acest incident nu va afecta calendarul lucrărilor de renovare.

USC şi-a anunţat intenţia de a depune o plângere împotriva grupului rus Rosneft, proprietarul şantierului naval, unde se desfăşoară lucrările. ''Va trebui să o facem. Ministerul Apărării nu ia asupra sa costurile de asigurare, în consecinţă nava nu este asigurată'', a declarat Aleksei Rahmanov, citat de TASS.

El a precizat că macaraua căzută a ''făcut o gaură de patru până la cinci metri'' pe puntea ''Amiralului Kuzneţov''.

La rândul său, operatorul de electricitate rus Rosseti susţine într-un comunicat că nu a înregistrat nicio întrerupere în alimentarea cu energie electrică în reţea în momentul accidentului.

Accidentul s-a produs în timp ce ''Amiral Kuzneţov'' tocmai fusese supus unei serii de lucrări de mententanţă şi urma să părăsească docul, notează AFP. 
Similare
RECOMANDĂRI