SUA trimite în Cipru o „echipă de reacţie rapidă”, care ar putea să evacueze americanii în contextul tensiunilor cu Iranul
Vizualizari:

SUA trimite în Cipru o „echipă de reacţie rapidă”, care ar putea să evacueze americanii în contextul tensiunilor cu Iranul

Republica Cipru a acceptat o solicitare a Statelor Unite de staţionare a unei "echipe de reacţie rapidă" care ar putea interveni pentru evacuarea personalului american şi a civililor în contextul tensiunilor cu Iranul, informează BBC News, citat de Mediafax.

Kyriacos Koushos, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Cipru, a declarat că solicitarea a fost făcută prin intermediul Ambasadei SUA din Nicosia.

"Există o practică îndelungată a Republicii Cipru să ofere spaţiu pentru operaţiuni militare în funcţie de solicitările ţărilor terţe. Vom continua să facem acest lucru, în calitatea de factor de stabilitate şi securitate în regiune", a precizat Kyriacos Koushos.

Iranul a atacat în cursul nopţii de marţi spre miercuri baze din Irak în care sunt staţionaţi militari americani, ca ripostă la raidul aerian al SUA prin care a fost asasinat generalul iranian Qasem Soleimani. O ripostă a SUA riscă să genereze un conflict militar de amploare.

Citeşte şi:
 

Dan Dungaciu, despre ultimele declaraţii ale lui Donald Trump: „O confruntare militară între SUA şi Iran nu mai este iminentă”

 

Donald Trump anunţă sancţiuni împotriva Iranului. „Niciun cetăţean american nu a avut de suferit în urma atacului asupra bazelor americane”

Similare
RECOMANDĂRI