Venezuela: Ajutorul american 'pretext pentru o acţiune militară', susţine Moscova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Venezuela: Ajutorul american 'pretext pentru o acţiune militară', susţine Moscova

Rusia a acuzat vineri Statele Unite ale Americii că se folosesc de ajutorul umanitar care trebuie să fie livrat Venezuelei ca 'pretext pentru o acţiune militară' vizând răsturnarea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro, al cărui aliat este Moscova, informează AFP.

'O provocare periculoasă de amploare, inspirată şi condusă de Washington, şi anume trecerea frontierei venezuelene de către un pretins convoi umanitar, este prevăzută la 23 februarie', a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-o conferinţă de presă.

Aceasta va crea 'un pretext comod pentru o acţiune militară vizând înlăturarea de la putere a actualului preşedinte legitim al ţării', a apreciat Zaharova, reiterând acuzaţiile deja formulate de Moscova potrivit căreia Washingtonul a 'decis să organizeze o lovitură de stat' în Venezuela.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ordonat joi închiderea frontierei terestre cu Brazilia şi a ameninţat că va închide graniţa cu Columbia pentru a împiedica intrarea ajutorului umanitar american pe care îl consideră o 'provocare'.

Opozantul său, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar acum o lună şi a fost recunoscut în această calitate de aproape 50 de ţări, a afirmat la rândul său că ajutorul umanitar va intra în Venezuela, 'orice s-ar întâmpla'.

Maria Zaharova a acuzat de asemenea SUA că transferă forţe speciale mai aproape de teritoriul venezuelean.

'Există informaţii potrivit cărora societăţi americane şi ale unor aliaţi SUA din cadrul NATO examinează în prezent problema cumpărării unei importante cantităţi de armament şi muniţie dintr-o ţară din Europa de Est în vederea trimiterii acestora forţelor opoziţiei venezuelene', a afirmat ea, indicând că este vorba de mitraliere de calibru mare, lansatoare de grenade şi muniţie de artilerie.

Potrivit agenţiei de presă oficiale ruse RIA Novosti, Maria Zaharova a declarat că SUA intenţionează să atragă la începutul lunii martie compania ucraineană aeriană 'Antonov' în livrarea armelor către opoziţia venezueleană.
Similare
RECOMANDĂRI