A fost deschis dosar penal pe cazul privatizării unor proprietăţi ale statului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

A fost deschis dosar penal pe cazul privatizării unor proprietăţi ale statului

Procuratura Anticorupţie a iniţiat un dosar penal pe cazul privatizării unei părţi din Casa Presei, a cantinei Guvernului, precum şi a unei vilei cu statut de monument istoric. Toate aceste proprietăţi ale statului au fost vândute la începutul acestui an la preţuri mai mici decât cele de piaţă.

Procurorii au deschis dosar penal pentru abuz de putere sau abuz de serviciu, fiind sesizaţi de vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari.


 

„Constatăm mişcări uşoare-uşoare din partea organelor de drept. Vă amintesc că toate aceste bunuri au fost iniţial, în ajunul privatizării, transmise în locaţiune, iar apoi cumpărate la preţuri mult mai reduse. Vreau să ştiu dacă Baldovici e în ţară”, a comentat Alexandru Slusari.

O investigaţie Rise Moldova a scos la iveală faptul că, la începutul acestui an, mai multe imobile din Chişinău care aparţineau statului au ajuns pe mâini private la preţuri mai mici decât cele de piaţă.

Printre ele – fosta cantină a Guvernului, o vilă cu statut de monument istoric şi aproape două mii de metri pătraţi din Casa Presei.

Pentru a putea cumpăra clădirile pe bani mărunţi, proprietarii le-au luat iniţial în arendă, iar câteva luni mai târziu au solicitat privatizarea lor.

Directorul Agenţiei Proprietăţii Publice Vladimir Baldovici, a fost demis de către Guvern pe 20 iunie.
 

ACUM cere dosar penal în cazul privatizării mai multor clădiri - „Frăţia privatizării”

Similare
RECOMANDĂRI