VIDEO. Cetăţean rus, reţinut în Bălţi pentru producerea şi vânzarea drogurilor de peste 1,2 milioane de lei
Sursa foto:politia.md Vizualizari:

VIDEO. Cetăţean rus, reţinut în Bălţi pentru producerea şi vânzarea drogurilor de peste 1,2 milioane de lei

Un cetăţean rus, care conducea producerea drogurilor într-un laborator din Bălţi şi vânzarea lor pe internet, a fost reţinut.

Activitatea infracţională a acestuia a fost documentată de către ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi Direcţiei Generale Urmărire Penală ale IGP, sub  supravegherea procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS),  în toamna lui 2021, iar reţinerea acestuia a avut loc cu sprijinul mascaţilor de la BPDS  „Fulger.”
 
Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor pe piaţa neagră depăşeşte suma de 1,24 milioane de lei. Pe lângă drogurile de tip mefedronă (drog similar cu ecstasy), oamenii legii au ridicat şi materie primă pentru producerea acestora. Suplimentar, urmare a percheziţiilor, de la acesta au fost ridicate 200 pacheţele autosigilante pentru depozitarea şi vânzarea drogurilor, peste 10 cartele bancare, 15 cartele telefonice, precum şi cinci telefoane mobile folosite la comiterea infracţiunii.
 
Ulterior reţinerii acestuia, procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea şi au obţinut în instanţa de judecată plasarea acestuia în arest preventiv, pentru desfăşurarea obiectivă a investigaţiilor. Procurorii urmează să solicite şi aplicarea sechestrului asupra apartamentului acestuia, în valoare de peste un milion de lei, pe care-l deţine în proprietate de peste un an de zile.
 
Autoritatea de investigaţie anunţă faptul că, potrivit materialelor dosarului penal, învinuitul a prestat servicii de mercenariat în structurile paramilitare din regiuni separatiste. Activitatea infracţională pe acest segment urmează să fie investigată într-o procedură separată.
 
Anterior reţinerii cetăţeanului rus, în luna august a acestui an, a fost reţinut un alt membru al acestui grup infracţional, după o captură de droguri în valoare estimativă de 600.000 lei. În privinţa acestuia, procurorii au trimis în judecată dosarul penal, iar în curând urmează să fie pronunţată sentinţa.

Similare
RECOMANDĂRI