Consiliul Suprem al Magistraturii va desemna preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Consiliul Suprem al Magistraturii va desemna preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie

Preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie şi vicepreşedintele instituţiei vor fi desemnaţi de Consiliul Suprem al Magistraturii. Un proiect de lege în acest sens a fost votat de deputaţi în lectură finală, transmite IPN.

Potrivit proiectului, în cazul în care nu este desemnat vicepreşedintele care va exercita funcţiile preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie în absenţa acestuia, funcţiile în cauză vor fi exercitate de către vicepreşedintele desemnat de Consiliul Suprem al Magistraturii.

De asemenea, în cazul în care funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie va rămâne vacantă, interimatul acesteia va fi asigurat de către un judecător desemnat de CSM.

Până acum, preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţiei era desemnat în funcţie de vârstă. Autorii proiectului consideră că vârsta, ca unicul criteriul de eligibilitate pentru atribuirea ex-jure a calităţii de interimar în exerciţiul atribuţiilor administrative în CSJ reprezintă, în esenţă, o înlăturare defectuoasă a CSM de la exercitarea atribuţiilor statutare.

Similare
RECOMANDĂRI