Deţinutul Gheorghe Petic invită noul ministrul al Justiţiei să-l viziteze în penitenciar. Motivul
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deţinutul Gheorghe Petic invită noul ministrul al Justiţiei să-l viziteze în penitenciar. Motivul

Gheorghe Petic, fostul poliţist de frontieră condamnat la trei ani şi şase luni de puşcărie, a lansat o invitaţie la adresa noului ministru al Justiţiei, Olesea Stamate. Acesta o cheamă să-l viziteze în penitenciar, unde vrea „să facă nişte declaraţii” şi să „scoată la iveală” lucruri pe care nu i le va spune nimeni.

„Invitatie speciala catre Ministru al Justitiei.

Doamnă Ministră a Justiţiei Olesea Stamate, solicit că dumneavoastră personal să va deplasaţi la Penitenciarul nr.13, să discut personal cu dumneavoastră. Pentru că vreau să fac nişte declaraţii legate de încălcarea drepturilor deţinuţilor, la care cei din sistem o fac vădit şi cu tupeu, mai ales după dată de 10 iunie încoace.

Eu personal vreau să fac declaraţii în scris şi verbal pentru a scoate la iveală nişte lucruri care nu vi le va spune nimeni. Să va aduc la cunoştinţă care este realitatea în penitenciarele Moldovei şi mai bine că mine nu cred că va putea cineva să va redea cum stau lucrurile aici.

După cum ştiţi, şeful penitenciarelor Igor Pintea a fugit în concediu şi şi-a lăsat subalternii de capul lor şi ăştia fac ce vor şi cum vor.

De aceea va rog să veniţi şi dacă este posibil să vină şi toată presă.

Deţinut Politic Gheorghe Petic”, se spune într-un mesaj postat pe pagina lui Gheorghe Petic de Facebook.

TVR MOLDOVA aminteşte că Gheorghe Petic, fost poliţist de frontieră, a fost reţinut la data de 12 octombrie, fiind învinuit de viol. Dosarul pe numele acestuia a fost calificat de lideri de opinie şi reprezentanţi ai opoziţiei drept o răfuială a regimului cu activistul după ce acesta a făcut mai multe dezvăluiri despre contrabanda cu ţigări de la frontiera moldo-română în care ar fi implicaţi funcţionari de rang înalt din poliţie.

Într-un final, acesta a fost condamnat la trei ani şi şase luni de puşcărie, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de timp semi-închis şi o amendă de 30.000 de lei. Sentinţa a fost luată la Judecătoria Orhei.

Similare
RECOMANDĂRI