Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Procuratura Generală infirmă că s-ar face responsabilă de întârzierea debursării fondurilor europene din cauza lipsei de progres în recuperarea banilor din „frauda bancară”

Procuratura Generală infirmă că s-ar face responsabilă de întârzierea debursării fondurilor europene din cauza lipsei de progres în recuperarea banilor sustraşi din sistemul bancar. Procuratura face trimitere la un mesaj al preşedintelui Maia Sandu, transmis recent vicepreşedintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

MAIA SANDU, PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: „Singura condiţie unde nu avem progres suficient pentru obţinerea tranşei de 50 de milioane de euro din pachetul de asistenţă macrofinanciară este existenţa unei strategii de recuperare a banilor din frauda bancară, ce urma să fie elaborată de Procuratură.”

Este declaraţia făcută de preşedintele Maia Sandu în urmă cu o săptămână şi jumătate când s-a văzut la Kiev cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis. Procuratura Generală abia acum a comentat aceste declaraţii, despre care spune că au scopul să dezinformeze opinia publică şi să pună pe umerii Procuraturii toată responsabilitatea.

„Obligaţia procurorului de raportare pe marginea procesului de recuperare a banilor nu este inclusă în niciun act normativ şi niciun mecanism al condiţionalităţii pentru asistenţa macro-financiară oferită de UE nu prevede acest lucru. Doar anexa la Memorandumul de asistenţă macro-financiară face referire la implementarea de către autorităţi a strategiei de recuperare a activelor fraudate, fără a indica Procuratura ca instituţie responsabilă, menţionând expres că, autorităţile vor pregăti şi vor transmite Parlamentului un raport privind progresele înregistrate”, susţine Procuratura Generală într-un comunicat. 

Procuratura notează că la recuperarea banilor delapidaţi din sistemul bancar trebuie să participe nu doar procurorii, ci şi Guvernul. Potrivit Procuraturii Generale, Strategia de recuperare a banilor furaţi trebuie să prevadă abordări complexe şi să conţină două componente: penală şi non-penală. În comunicat se mai arată că Procuratura e conştientă de nevoia deblocării asistenţei financiare a UE, şi îşi asumă angajamentul să accelereze investigarea fraudei bancare şi recuperarea banilor.

Instituţia mai spune că dacă i se va cere, va informa semestrial Parlamentul sau Guvernul despre evoluţia acestui proces. Preşedinţia nu a reacţionat deocamdată la acuzaţiile lansate de Procuratura Generală. Până în prezent, în renumitul dosar Furtul Miliardului, oamenii legii au reuşit identificarea şi punerea sub sechestru pe bunuri în valoare de 3,1 miliarde de lei, a anunţat Procuratura Generală.
 
Similare
RECOMANDĂRI