Schemă frauduloasă la Cahul, destructurată de CNA. Doi bărbaţi deposedau proprietarii de apartamente
Sursa foto:moldNova.eu Vizualizari:

Schemă frauduloasă la Cahul, destructurată de CNA. Doi bărbaţi deposedau proprietarii de apartamente

Doi bărbaţi, între care un registrator de la Oficiul Teritorial Cadastral Cahul, au fost reţinuţi de CNA şi procurorii anticorupţie într-un caz de escrocherie şi exces de putere. Cei doi sunt bănuiţi că, acţionând în complicitate, ar fi înstrăinat ilegal două bunuri imobile, amplasate în municipiul Cahul.

Bărbaţii identificau proprietari de bună credinţă, pe care îi deposedau ilegal de apartamente, în baza unor hotărâri de judecată inexistente şi a unui buletin de identitate fals. Două cazuri de acest fel au fost documentate de DGT Sud a CNA.

În primul caz, registratorul ar fi înregistrat ilegal un apartament, fără a verifica autenticitatea buletinului de identitate şi a extrasului hotărârii de judecată, prezentate de complicele său. Astfel, funcţionarul, în mod conştient, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În cel de-al doilea caz, în baza aceluiaşi act de identitate fals şi a unei alte hotărâri judecătoreşti inexistente, au fost deposedaţi de dreptul de proprietate succesorii legali ai unei persoane decedate. Ulterior, apartamentele erau înstrăinate prin persoane interpuse. Respectiv, primul apartament a fost înstrăinat ilegal cu 500 000 de lei, iar al doilea, cu 354 000 de lei, astfel fiind cauzate daune în proporţii considerabile posesorilor de drept ai apartamentelor, precum şi intereselor publice.

Ofiţerii şi procurori anticorupţie au descins percheziţii la domiciliul şi în biroul de serviciu al registratorului de la Oficiul Cadastral Teritorial Cahul, de unde au ridicat mai multe documente, înscrisuri, ce păstrează urmele infracţiunilor. Funcţionarul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar celălalt bănuit se află în arest pentru 30 de zile.

 În prezent, se întreprind acţiuni în vederea identificării întregului grup de suspecţi, dar şi stabilirii altor persoane prejudiciate.

 Pentru faptele incriminate, legislaţia naţională prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.

Similare
RECOMANDĂRI