Un bărbat este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă, săvârşit chiar din izolatorul CNA
Sursa foto:Foto simbol Vizualizari:

Un bărbat este învinuit de corupere pasivă şi trafic de influenţă, săvârşit chiar din izolatorul CNA

Un bărbat, învinuit de corupere pasivă şi de trafic de influenţă, săvârşit chiar din izolatorul CNA, a fost trimis în judecată.

Procurorii anticorupţie anunţă că învinuitul, la sfârşitul anului 2017, acţionând cu intenţie directă şi prin înţelegere prealabilă cu un consilier din cadrul Consiliului orăşenesc Anenii Noi, a solicitat 20 de mii de lei, iar ulterior şi 2000 de euro de la un om de afaceri, pentru prelungirea contractului de arendă funciară a terenului proprietate publică pe care antreprenorul desfăşura activităţi comerciale.

După „tranzacţie”, subiectul a fost inclus în ordinea de zi a şedinţei Consiliului orăşenesc Anenii Noi, susţinut şi supus votului, iar contractul de arendă al terenului proprietate publică a fost prelungit pe un termen de cinci ani.

După ce învinuitul a fost reţinut şi plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie, acesta a comis o nouă infracţiune – trafic de influenţă, pretinzând de la doi colegi de celulă, figuranţi pe alte dosare de corupţie - 5 000 şi, respectiv, 7 000 euro. În schimbul banilor, acesta susţinea că va influenţa procurorii anticorupţie care conduceau urmărirea penală în cauzele în care aceştia erau învinuiţi şi judecătorii de instrucţie care urmau să examineze demersurile privind prelungirea măsurii preventive - arestarea preventivă, în vederea înlocuirii acesteia cu o măsură mai blândă, cum ar fi arestarea la domiciliu sau liberarea provizorie sub control judiciar.

Ca urmare a denunţului colegilor de izolator, învinuitul a fost reţinut din nou. Acesta şi-a recunoscut vinovăţia. Dacă acesta va fi găsit vinovat el riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare sau o amendă de cel mult 300 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Bărbatul se află în arest preventiv, iar în privinţa complicelui său urmărirea penală este în desfăşurare.
Similare
RECOMANDĂRI