Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cei mai buni ciclişti din lume sunt aşteptaţi la Jocurile Europene de la Minsk

Cei mai buni ciclişti din lume vor participa la Jocurile Europene de la Minsk. Printre ei vor fi şi cinci rutieri basarabeni, care vor avea o misiune extrem de dificilă. Sportivii din Republica Moldova sunt rezervaţi în privinţa rezultatelor, iar problema cea mare nu ar fi nivelul adversarilor, ci mai degrabă situaţia financiară cu care se confruntă sportul autohton. 

Unul dintre cei cinci ciclişti care va reprezenta Republica Moldova la Minsk este Andrei Vrabie. Recent, el a ieşit învingător la competiţia de triathlon Ironman din România.
 
Pe lângă faptul că nu au avut parte de un stagiu de pregătire adecvat, sportivii basarabeni, care se află acum la o competiţie în Polonia, au probleme şi cu echipamentul.
 
Unul dintre cei mai în formă ciclişti din lot este Cristian Railean. Basabeanul de 26 de ani evoluează pentru o echipa din Malaesya şi este un pic mai optimist în privinţa rezultatelor.
 
Preşedintele Federaţiei de profil spune că finanţarea din partea statului a scăzut din cauza că şi rezultatele sportivilor sunt mai slabe. Din bugetul de 350 de mii de lei pe care îl are federaţia pentru anul 2019, nu îsi permite prea multe.  
 
În aceste condiţii, soluţia ar fi atragerea sectorul privat în sport, dar pentru acest lucru ar trebui şi ca sportivii să obtina rezultate bune, în pofida tuturor obstacolelor.
 
Proba masuclină de ciclism, din cadrul Jocurilor Europene de la Minsk, va debuta pe 23 iunie. La competiţie sunt aşteptate să participe nume sonore, campioni europeni şi mondiali sau câştigători ai prestigiosului turneu Tour de France.
Similare
RECOMANDĂRI