Chicu s-a întâlnit cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău. Peter Michalko a accentuat necesitatea Guvernului de a continua reformele din justiţie
Sursa foto:gov.md Vizualizari:

Chicu s-a întâlnit cu şeful Delegaţiei UE la Chişinău. Peter Michalko a accentuat necesitatea Guvernului de a continua reformele din justiţie

Premierul Ion Chicu i-a dat asigurări şefului Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, că dezvoltarea dialogului cu Uniunea Europenă şi implementarea Acordului de Asociere rămân o prioritate pentru Guvernul pe care îl conduce.

„Mizăm pe continuarea şi consolidarea dialogului. Înţelegem cât de importante sunt în acest sens reformele reale şi suntem determinaţi să le promovăm. O prioritate deosebită va fi acordată reformei justiţiei. Asistenţa şi expertiza UE în acest sens va fi înalt apreciată”, a spus Ion Chicu, exprimând recunoştinţa UE pentru suportul de durată oferit ţării noastre.

Prim-ministrul a confirmat că UE este unul dintre cei mai importanţi parteneri externi ai Republicii Moldova şi a precizat că Executivul va continua să îndeplinească condiţiile necesare pentru accesarea asistenţei macrofinanciare.

Şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova a declarat că Uniunea Europeană urmăreşte cu mare atenţie acţiunile Guvernului de la Chişinău şi implementarea reformelor asumate. În mod special, Peter Michalko a accentuat necesitatea Guvernului de a continua reformele în sectorul justiţiei, inclusiv selectarea Procurorului General, lupta împotriva corupţiei, asigurarea democraţiei şi a statului de drept, asigurarea libertăţii presei, dar şi continuarea investigării fraudei bancare.

Chicu a confirmat că Executivul dispune de toată voinţa şi capacităţile necesare pentru a realiza reformele menţionate, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Similare
RECOMANDĂRI