Constantin Codreanu: Prin descinderea SBU la Centrul Cultural Român din Cernăuţi, Ucraina testează capacitatea de reacţie a României
Sursa foto:Facebook/Constantin Codreanu Vizualizari:

Constantin Codreanu: Prin descinderea SBU la Centrul Cultural Român din Cernăuţi, Ucraina testează capacitatea de reacţie a României

Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a făcut declaraţii în Camera Deputaţilor privind descinderea lucrătorilor Serviciului de Securitate al Ucrainei la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi.

În declaraţia sa politică, deputatul Constantin Codreanu menţionează, între altele: ”Ucraina a luat-o razna şi revine la practicile sovietice. După farsa SBU cu aşa-zisa moarte la Kiev a jurnalistului rus Arkadi Babcenko, o nouă farsă, de data aceasta cu potenţial de mare provocare, s-a produs la Cernăuţi - în timp ce Rusia a concentrat în Marea de Azov o întreagă flotă transferată din Caspica, semn că s-ar putea să existe o vară fierbinte în estul Ucrainei - descinderea SBU la sediul din Cernăuţi al unei organizaţii neguvernamentale ai cărei membri ar fi atentat la integritatea teritorială a Ucrainei."

Potrivit lui Constantin Codreanu, sediul Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi a fost în ultimul an ţinta unor atacuri repetate ale huliganilor şi extremiştilor ucraineni, aceştia profanând drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

Codreanu crede că unul dintre scopurile descinderii de luni la sediul Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi constă în intimidarea minorităţii române, care este cea mai numeroasă comunitate neslavă din Ucraina şi care a fost şi este supusă slavizării metodice şi sistematice. 

"SBU se dedă unor acţiuni periculoase, cu un imens potenţial provocator nu doar la adresa minorităţii române din Ucraina, ci şi la adresa statului român. Putem vorbi despre un gest de ostilitate îndreptat gratuit contra statului român. Prin această operaţiune de tip sovietic, Kievul testează reacţia României şi capacitatea ei reală de a se implica în apărarea minorităţii sale autohtone din Ucraina.

Semnalul pe care trebuie să-l transmitem către Kiev este că nu vom tolera la nesfârşit pulsiunile românofobe ale acestuia, ca şi politicile şi practicile acestuia de slavizare metodică şi sistematică a minorităţii româneşti autohtone din statul vecin. Suntem prima ţară care a ratificat Acordul de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană, uniune în care frontierele devin convenţionale, pentru că unesc, nu separă. 

Cer Preşedinţiei şi Guvernului României să sisteze orice ajutor acordat Kievului pe traseul euro-atlantic până la remedierea situaţiei. 

Îmi exprim solidaritatea şi întregul sprijin moral pentru domnul academician Vasile Tărâţeanu şi pentru domnul avocat Eugen Pătraş, care nu au comis nicio faptă reprobabilă şi nu au atentat în niciun fel la securitatea sau integritatea Ucrainei. Aceşti oameni sunt nevinovaţi. A fi român nu e o vină!”, îşi încheie deputatul Constantin Codreanu declaraţia politică.
 
Similare