Deputaţii se întrunesc în şedinţă. Legea cu privire la piaţa produselor petroliere, pe ordinea de zi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputaţii se întrunesc în şedinţă. Legea cu privire la piaţa produselor petroliere, pe ordinea de zi

Parlamentul se va întruni astăzi, 23 decembrie în şedinţe plenare. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, astăzi, ordinea de zi a acestora.

În cadrul celor două şedinţe, deputaţii vor examina, în lectura a doua, mai multe proiecte de modificare a unor acte legislative, şi anume: Codului de procedură penală şi Legii cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală; Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale; Legii privind siguranţa traficului rutier şi Codului contravenţional; Legii privind sistemul public de asigurări sociale; Legii cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale; Legii cu privire la asigurări; Legii privind protecţia mediului înconjurător şi Legii privind deşeurile.  

Tot în lectura a doua urmează a fi votat proiectul de lege cu privire la serviciile publice. În prima lectură vor fi dezbătute proiectele de modificare a Legii privind ocrotirea monumentelor, Legii cu privire la piaţa produselor petroliere, Legii privind unele măsuri de susţinere a călătorilor şi a agenţilor economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situaţia epidemiologică (COVID-19), precum şi Hotărârii Parlamentului cu privire la aprobarea modelului legitimaţiei de judecător al Curţii Supreme de Justiţie şi Hotărârii pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie pentru anii 2017-2020.  

De asemenea, va fi examinat proiectul de Hotărâre cu privire la declararea anului 2022 – Anul recunoştinţei veteranilor de război, participanţi la acţiunile de lupă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.    

Totodată, deputaţii urmează să se pronunţe pe marginea rapoartelor Comisiei juridice, numiri şi imunităţi cu privire la cererile Procurorului general privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Ilan Şor. Şedinţa de joi, 23 decembrie va începe la ora 11:00, iar cea de vineri, 24 decembrie – la ora 10:00.

Similare
RECOMANDĂRI