Maia Sandu explică refuzul de a participa la o dezbatere cu Igor Dodon.
Vizualizari:

Maia Sandu explică refuzul de a participa la o dezbatere cu Igor Dodon.

Maia Sandu refuză să participe la o dezbatere publică cu Igor Dodon din considerentul că acesta nu este cointeresat de o discuţie veritabilă. Mai mult decât atât, Maia Sandu afirmă că nu se va lăsa atrasă în noroiul pe care-l propagă contracandidatul său, notează IPN.

„În ultimele zile toată lumea a putut să vadă despre ce vrea să discute Igor Dodon. Pe el nu-l interesează discuţie despre ce a făcut el în patru ani. Mai mult de atât, pe el nu-l interesează să dezbatem cum rezolvăm problemele curente ale cetăţenilor pentru că suntem în criză şi foarte multă lume se confruntă cu situaţie dificilă. Pe el nu-l interesează să discutăm despre planurile pentru ţara noastră pentru următorii patru ani. Noi vrem să discutăm probleme reale pentru cetăţeni, noi nu vrem să ajungem în noroiul în care încerca să ne trăiască Igor Dodon şi de aceea nu am ce să discut cu el. Dacă mergi pe drum şi vezi un găinaţ, îl ocoleşti nu calci în el”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV 8.

Potrivit Maiei Sandu, în ultimele zile a primit mai multe semnale din teritoriu precum că Igor Dodon ar utiliza mari „sperietori” pentru a-i determina pe cetăţeni. să-l voteze în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 15 noiembrie.

Totodată, referitor la fake-urile care o vizează după ce a câştigat turul I al alegerilor prezidenţiale, Maia Sandu afirmă că această campanie este prea scurtă pentru a-i răspunde lui Igor Dodon.

„Eu am răspunsurile la aceste fake-uri, dar nu am timp ca să folosesc toată această campanie încercând să răspund la o listă lungă, la un şir de fake-uri, pentru că capacitatea lui Igor Dodon de a produce aceste fake-uri este nelimitată. Noi răspundem şi avem răspunsuri pentru toate întrebările cetăţenilor, dar credem că această campanie trebuie să fie nu despre minciunile lui Igor Dodon, trebuie să fie despre lucrurile pe care le face un preşedinte onest, un preşedinte care ţine la oameni şi preferăm să vorbim despre aceste lucruri”, a conchis Maia Sandu.

Luni, 9 noiembrie, deputatul socialist Vlad Batrîncea, care este şi şeful staffului electoral al candidatului independent la prezidenţiale, Igor Dodon, a criticat decizia contracandidatei Maiei Sandu de a nu participa la dezbateri electorale. „Candidatul democratic, pretins european, se teme de dezbateri”, a declarat Vlad Batrîncea într-o conferinţă de presă.

Similare
RECOMANDĂRI