FOTO. Maia Sandu, la Conferinţa pentru Securitate din München: Mizăm pe sprijinul Germaniei în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

FOTO. Maia Sandu, la Conferinţa pentru Securitate din München: Mizăm pe sprijinul Germaniei în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei

În cadrul Conferinţei pentru Securitate de la München, preşedintele R. Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Olaf Scholz, Cancelarul Republicii Federale Germania.

„Am discutat despre provocările de securitate din regiune, despre dinamica foarte bună a relaţiilor moldo-germane şi despre proiectele comune de viitor. Am apreciat sprijinul de care Republica Moldova a beneficiat de-a lungul anilor din partea Berlinului, în diverse domenii, prin Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi prin Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării. Datorită acestui ajutor, multe comunităţi din R. Moldova au infrastructură modernizată, acces la apă şi canalizare, servicii publice de calitate”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Şefa statului a menţionat că învestiile germane în R. Moldova au ajutat la crearea a mii de locuri de muncă pentru basarabeni. 

„Am menţionat totodată impactul investiţiilor germane în R. Moldova, datorită cărora au fost create mii de locuri de muncă în regiuni, precum şi importanţa ajutorului acordat sistemului nostru sanitar pe durata pandemiei. Vrem să continuăm şi să extindem această cooperare. Ne dorim mai multe investiţii germane, care să dea un impuls economiei şi să asigure venituri concetăţenilor noştri acasă la ei, în R. Moldova”, a precizat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu a menţionat că mizează pe sprijinul Germaniei în procesul de reformare a justiţiei şi l-a invitat pe cancelar german Olaf Sholz să viziteze R. Moldova.

„Mizăm pe sprijinul Germaniei în procesul de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei. De asemenea, suntem interesaţi în proiecte comune ce vor consolida independenţa energetică a Republicii Moldova, inclusiv prin programe de energie regenerabilă, domeniu în care Germania are o mare experienţă. Cancelarul Olaf Sholz m-a asigurat că Republica Federală Germania va rămâne un partener de nădejde al statului nostru, aşa cum a fost în toţi cei 30 de ani de relaţii diplomatice. I-am mulţumit şi am profitat de ocazie pentru a-l invita să viziteze Republica Moldova, atunci când îi va permite agenda”, a precizat Maia Sandu.

Similare
RECOMANDĂRI