Nicu Popescu, pentru o publicaţie americană: Guvernul ia în consideraţie toate ameninţările posibile
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Nicu Popescu, pentru o publicaţie americană: Guvernul ia în consideraţie toate ameninţările posibile

Nu există niciun motiv ca Republica Moldova să devina ţinta unor activităţi militare. Cu toate acestea, Guvernul ia în consideraţie toate ameninţările posibile. Despre aceasta a declarat vicepremierul Nicu Popescu, ministru al facerilor externe şi integrării europene, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei americane Newsweek.

Pentru R. Moldova, „cel mai fragil vecin” al Ucrainei, invazia rusă ar putea reprezenta o ameninţare existenţială, a remarcat oficialul, specificând că la momentul de faţă nu există semne că de pe teritoriul regiunii transnistrene a ţării (necontrolată de autorităţile constituţionale, n.r.) ar putea continua ofensiva cu personalul militar rus staţionat în zonă sau cu forţele locale de securitate, transmite IPN. 

„Desigur, nu putem prevedea ce se va întâmpla mâine sau peste două săptămâni, sau peste două luni. Deocamdată, situaţia în jurul Transnistriei este calmă. Sperăm să rămână la fel în continuare. Dar trebuie să fim pregătiţi pentru toate riscurile posibile”, a accentuat vicepremierul.

„Facem tot posibilul şi sperăm că situaţia din Ucraina se va stabiliza şi se va reveni la interacţiunea paşnică şi la soluţii negociate”, a adăugat Nicu Popescu.
Similare
RECOMANDĂRI