Parlamentar de la Bucureşti: Cer 200 de milioane de lei în bugetul pe 2019 pentru românii de pretutindeni
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Parlamentar de la Bucureşti: Cer 200 de milioane de lei în bugetul pe 2019 pentru românii de pretutindeni

Deputatul Constantin Codreanu a susţinut miercuri de la tribuna Camerei Deputaţilor o declaraţie cu privire la bugetul redus care îi revine Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

În intervenţia sa, parlamentarul a ţinut să precizeze: „Existenţa Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care aplică politicile României în raport cu cele peste 10 milioane de români din afara graniţelor ţării, presupune şi o dimensiune bugetară adecvată. Din păcate, lucrurile stau foarte prost la acest capitol, pentru că ceva este putred în politica de la Bucureşti”, scrie Infoprut.

Ungaria, ca exemplu relevant din vecinătate, în acest sens,  „execută anual bugete de peste 300 de milioane de euro pentru comunităţile maghiare din jurul graniţelor şi diaspora, dintre care jumătate sunt utilizate în România. Ea le alocă organizaţiilor celor peste 1 milion de maghiari din România circa 150 de milioane de euro anual, adică peste 700 de milioane de lei”.

„Comparăm această sumă cu cele 12 milioane de lei – sau circa 2,5 milioane de euro – cât reprezintă întreg bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni destinat tuturor organizaţiilor celor peste 10 milioane de români din afara graniţelor ţării şi realizăm cât de rămaşi în urmă suntem ca stat în politicile noastre pentru comunităţile istorice, Republica Moldova şi diaspora. Comparăm această sumă şi cu cele 118 milioane de lei alocate unui număr de 18 organizaţii ale minorităţilor naţionale din România, care reprezintă circa 2 milioane de persoane. Disproporţiile sunt bătătoare la ochi şi deranjante. Avem un cerc vicios. Pe de o parte, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, birocratizat şi marcat de incompetenţă, nu-i cere Ministerului Finanţelor Publice includerea în buget a unor sume care să corespundă necesităţilor reale şi solicitărilor organizaţiilor românilor de pretutindeni. Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor nu măreşte sumele pentru că MRP nu a fost în stare să utilizeze în anul precedent toate fondurile alocate”, a mai explicat Constantin Codreanu.

Anul trecut, „am luptat cu reprezentantul MRP care se opunea măririi fondurilor bugetare pentru românii extrafrontalieri şi am convins Ministerul Finanţelor Publice să aprobe o majorare cu 3 milioane de lei. Din păcate, la rectificarea bugetară din acest an, 2 milioane dintre cele 3 au fost retrase pentru că MRP a sabotat multe proiecte importante. În plus, MRP nu a iniţiat proiecte proprii suficiente, astfel încât la rectificarea bugetară să nu i se ia din puţinul pe care îl avea, ci să primească fonduri suplimentare”.

„Dacă dorim să aplicăm prevederile articolului 7 din Constituţie, trebuie să finanţăm organizaţiile românilor din comunităţile istorice, să înfiinţăm şi să finanţăm grădiniţe şi şcoli româneşti, alte aşezăminte culturale, să consolidăm mass-media românească de peste hotare, să acordăm burse de studii. Potrivit estimărilor noastre, necesităţile reale în domeniu coroborate cu posibilităţile statului român ne-ar permite – dacă s-ar dori politic –  să prevedem în Bugetul pe anul viitor cel puţin 200 de milioane de lei destinate românilor din afara graniţelor ţării”, a subliniat parlamentarul.

În această situaţie „fac apel către ministrul Finanţelor Publice şi către premierul României, cât şi către întreg corpul legiuitor să manifeste responsabilitate şi solidaritate exemplară, ca să putem prevedea în Bugetul pe 2019 suma de 200 de milioane de lei. Dacă e necesar, să desemnăm şi un nou Ministru pentru Românii de Pretutindeni, care să debirocratizeze ministerul şi să deblocheze mecanismele de sprijinire a românilor din afara graniţelor ţării. În cazul în care vocea noastră nu va fi auzită, vom declanşa proteste energice în toate comunităţile istorice şi diaspora!”.

Similare