Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Scandal în Parlament. Deputaţii fracţiunilor PAS şi PPDA au blocat tribuna Legislativului

Se împlinesc 100 de zile de la învestirea Guvernului Chicu. Premierul a venit în parlament să-şi prezinte raportul de activitate, însă a avut parte doar de ghinion. Deputaţii fracţiunilor PAS şi PPDA au blocat tribuna supăraţi că ieri socialiştii şi democraţii au refuzat să dezbată în plen moţiunea privind demiterea ministrului de externe, Aureliu Ciocoi.

În plus, opoziţia parlamentară s-a arătat nemulţumită că şefului Executivului vine în plen fără ca aleşii poporului să fie anunţaţi în prealabil despre acest lucru.

Încă în debutul şedinţei plenare, deputaţii opoziţiei parlamentare au anunţat că vor penaliza guvernarea pentru nerespectarea regulamentului Parlamentului.

„Aşa cum promis ieri, azi prima măsură mai drastică, mai neortodoxă, dar în limita bunului simţ. vom bloca timp de 30 min tribuna parlamentului”, a spus  ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului.

În plus, opoziţia s-a arătat indignată de faptul că aude din presă despre intenţia premierului de a veni la raport, în plenul parlamentului.

„Consilierul lui Dodon, care conduce guvernul lui Dodon, îşi va face apariţia aszăzi în parlament. noi de mult îl aşteptăm, unica remarcă este că o face ca un fricos”, A DECLARAT  IGOR GROSU, deputat PAS.

Şi democraţii recunosc că n-au ştiut că premierul îşi va face astăzi apariţia în parlament.

„Era bine să fie mai din timp, dar în acelaşi timp cred că fiecare deputat este foarte bine pregătit, şi vă asigur că vor veni toţi cu întrebările respective”,a declarat PAVEL FILIP, fost prim-ministru al Republicii Moldova.

Consilierul premierului spune că agenda încărcată a şefului Executivului nu i-ar fi permis să vină săptămâna viitoare în plen, aşa cum s-a decis la biroul permanent al Legislativului.

„Pentru săptămâna viitoare, premierul are agendă destul de încărcată. Avalanşa acţiunilor în care suntem prinşi este mare şi atunci prioritatea recunosc, stă mai întâi pe acţiuni”, a declarat  VITALIE DRĂGANCEA, consilier al prim-ministrului.

Aşa cum au promis, deputaţii ACUM au blocat tribuna parlamentului, iar premierul a încercat fără succes să-şi citească raportul din sala de şedinţe a parlamentului.

Pentru a calma spiritele, biroul permanent a decis amânarea şedinţei parlamentului pentru săptămâna viitoare.


„În loc să adreseze întrebări pe care le aveau aceşti deputaţi, dânşii preferă să facă show-uri banal”, a spus VLAD BATRÂNCEA, vicepreşedintele Parlamentului.

Într-un final, premierul Ion Chicu şi-a prezentat raportul de activitate în sala de presă a parlamentului, deputaţii nereuşind să-i adreseze întrebări.
 
Similare
RECOMANDĂRI