Se subţiază rândurile Partidului Socialiştilor. Ion Ceban anunţă că părăseşte formaţiunea
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Se subţiază rândurile Partidului Socialiştilor. Ion Ceban anunţă că părăseşte formaţiunea

Se subţiază rândurile Partidului Socialiştilor. Ion Ceban, primarul Chişinăului, părăseşte partidul care l-a propulsat în fotoliul de edil şi anunţă că îşi creează propria formaţiune politică cu numele Mişcarea de Alternativă Naţională. Fostul său şef de partid, Igor Dodon, încă nu a făcut niciun comentariu.

Ion Ceban a organizat o conferinţă de presă fără a anunţa tema abordată. După ce şi-a lăudat, fără argumente, activitatea de la primărie s-a apucat de criticat guvernul şi apoi a făcut anunţul. Primarul îşi creează propriul partid politic.

ION CEBAN, primar general Chişinău: „Constatăm că nu există o altă forţă care ar putea apăra interesele tuturor cetăţenilor. Ştiu că această alternativă poate fi o mişcare pe care astăzi oficial declar că o iniţiez – Mişcarea de Alternativă Naţională. Ideea îmi aparţine, iar echipa îmi este alături pe parcursul acestui an.”

Ceban a fost scurt în declaraţii şi nu a oferit detalii despre noua entitate politică. A dat asigurări că va anunţa următorii paşi ai Mişcării de Alternativă Naţională. Ion Ceban a apărut pe scena politică în 2009, în Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. În 2012, părăseşte comuniştii şi aderă la PSRM - formaţiunea creată de Igor Dodon.

În 2019, Ion Ceban este candidatul socialiştilor la alegerile locale şi devine primarul general al Chişinăului. După preluarea mandatului, oficial, primarul şi-a suspendat calitatea de membru PSRM, declarând că, cităm, "în primărie nu e loc pentru politică". Una a spus, alta a făcut. S-a întâlnit în mod regulat cu Dodon la Primărie, ba chiar şi-a luat concediu ca să ajute socialialiştii în promovarea lui Igor Dodon în campania prezidenţială.
Similare
RECOMANDĂRI