Vicepremierul Nicu Popescu: „Republica Moldova are nevoie urgent de mobilizarea unui ajutor internaţional suplimentar pentru a gestiona actuala criză umanitară”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vicepremierul Nicu Popescu: „Republica Moldova are nevoie urgent de mobilizarea unui ajutor internaţional suplimentar pentru a gestiona actuala criză umanitară”

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Nicu Popescu a participat la întrevederea preşedintelui Maia Sandu cu şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, aflat în vizită de lucru în Republica Moldova în cadrul turneului său european.

„Am apreciat reconfirmarea susţinerii de către autorităţile SUA a proceselor democratice în Republica Moldova, în contextul provocărilor de securitate generate de războiul din Ucraina.” – a menţionat vicepremierul Nicu Popescu.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău a exprimat aprecierea pentru anunţul partenerilor externi privind conjugarea eforturilor comune în vederea gestionării fluxului de refugiaţi din Ucraina.

„Republica Moldova are nevoie urgent de mobilizarea unui ajutor internaţional suplimentar pentru a acoperi necesităţile imediate ale ţării generate de actuala criza umanitară fără precedent din regiune.” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Oficialii au stabilit necesitatea dezvoltării, consolidării şi fortificării relaţiilor moldo-americane în cadrul Dialogului strategic, care sunt menite să contribuie la modernizarea ţării noastre, susţinerea dezvoltării economice, consolidarea instituţiilor democratice, lupta împotriva corupţiei, avansarea reformei justiţiei, îmbunătăţirea climatului investiţional, promovarea digitalizării, dezvoltarea infrastructurii şi consolidării securităţii şi rezilienţei energetice a Republicii Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI