Brăila beneficiază de finanţare prin PNDL pentru modernizarea infrastructurii rutiere
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Brăila beneficiază de finanţare prin PNDL pentru modernizarea infrastructurii rutiere

Drumurile DJ 203R şi DJ211-Lişcoteanca din judeţul Brăila vor fi modernizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Contractul de finanţare, în valoare de 3.804.267,54 de lei, a fost semnat astăzi, 15 decembrie, de către viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, şi Francisk Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.
 
Până în prezent, în judeţul Brăila, din 55 de contracte de finanţare aprobate (care includ 99 de obiective de investiţii), au fost semnate, prin PNDL etapa a II-a, 33 de contracte de finanţare. Pentru Consiliul Judeţean Brăila sunt finanţate 6 obiective de investiţii, în valoare de 61.782.186,30 de lei, care vizează modernizarea a 46,520 km de drumuri judeţene. 
 
PNDL este un program de finanţare multianual, ce are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investiţional atractiv pentru localităţile României. Pot beneficia de finanţare, în cadrul PNDL, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
Similare
RECOMANDĂRI