Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

#EuSuntRomania. Centenarul sărbătorit în oraşul Marii Unirii - Două mii de militari şi 200 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave MiG21 şi F-16, la Alba Iulia

În jur de 2.000 de angajaţi MApN, MAI şi SRI, cărora li se adaugă un detaşament polonez şi aproximativ 200 de mijloace tehnice, inclusiv elicoptere şi avioane MIG 21 şi F-16, vor lua parte la ceremonia militară de la Alba Iulia. TVR transmite în direct ceremonia, în ediţie #EuSuntRomania, de la ora 15.00, pe TVR 1. Principalul Telejurnal al zilei va fi transmis de la Alba Iulia, de la ora 20.30.

"Cu mijloace şi personal (MApN - n.r.) vor participa aproximativ 1.000 de militari şi circa 200 de mijloace tehnice terestre. Mijloace aeriene vor fi elicoptere şi avioane MIG 21 şi F-16. (...) Ceremonia va ţine în jur de 60 de minute", a indicat comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj-Napoca, general de brigadă Virgil Ovidiu Pop, citat de Agerpres.

În total, în jur de 2.000 de persoane vor fi implicate în paradă. Celor 1.000 de militari li se adaugă personal MAI şi de la alte structuri de securitate naţională.

"În cadrul detaşamentelor pedestre va fi prezent şi un detaşament din armata polonă", a subliniat generalul de brigadă Virgil Ovidiu Pop.

El a avertizat că folosirea dronelor este "strict interzisă" pe durata ceremoniei, în condiţiile în care elicopterele şi avioanele vor zbura la joasă înălţime.

"Sunt interzise orice mijloace personale, indiferent că sunt notificate sau nenotificate, mă refer şi la cele de jucărie - tot felul de elicoptere sau alte drone, având în vedere că aviaţia va zbura la joasă înălţime. Cei care vor vrea să filmeze cu tot felul de aparate de genul ăsta să se abţină, pentru că, Doamne fereşte, se pot întâmpla alte evenimente nedorite", a arătat comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj-Napoca.

Pe timpul intonării Imnului vor fi trase 21 de salve de tun, iar pe durata desfăşurării ceremonialului militar, 8 tunuri de la o firmă specializată vor executa lovituri cu confeti tricolore.

Între orele 13.00 şi 14.30, tehnica militară va fi prezentă pe locurile de plecare la defilare. Cei care doresc pot să se fotografieze sau să vadă de aproape în ce constau echipamentele. "Va fi un fel de expoziţie de tehnică militară", a spus generalul de brigadă.

"Paradă este doar în garnizoana Bucureşti, în restul ţării se execută ceremonii militare. (...) Din punct de vedere al efectivelor şi tehnicii nu este nicio diferenţă între Alba Iulia şi Bucureşti", a spus Pop, care a adăugat că ceremonia din Oraşul Marii Uniri "va fi cel puţin la fel de frumos realizată şi executată precum cea din Bucureşti".
Similare
RECOMANDĂRI