Gina Necula: Despre prietenie şi patriotism (I)

Recent, Guvernul României, prin Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova a încheiat un acord de colaborare cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. De câţiva ani, în cadrul Universităţii de pe malurile Dunării există Facultatea Transfrontalieră, în care studiază tineri din Republica Moldova şi din Ucraina - Regiunea Odesa. Una dintre persoanele cele mai implicate în acest proiect educaţional este doamna conferenţiar doctor Gina Necula, care a reuşit să micşoreze distanţele dintre români prin programele de învăţământ pe care le-a coordonat în ultimii ani. Dar totul a început în urmă cu 13 ani.

„În anul 2007 am coordonat primul curs pentru studenţii Erasmus, aflaţi în mobilitate academică la universitatea noastră. Acel curs a fost revelatoriu pentru evoluţia mea. Am înţeles atunci că a preda limba română străinilor poate fi o provocare foarte mare pentru că nu este simplu ca un profesor să facă trecerea de la predarea conceptelor şi teoriilor lingvistice, care descriu şi definesc limba română, la predarea acesteia ca limbă străină. Dar, în acelaşi timp, m-am bucurat de compensaţiile unui demers cu rezultate rapid cuantificabile: unii studenţi străini nu cunosc nici alfabetul latin, atunci când vin la cursuri în România, imaginaţi-vă satisfacţia unui astfel de student atunci când ajunge să utilizeze independent limba.
 

Totuşi a mai durat câţiva ani până să aleg definitiv calea predării limbii române ca limbă a doua şi ca limbă străină. Această schimbare majoră s-a produs în anul 2012 când am fost numită coordonator instituţional pentru limba română ca limbă străină şi atunci am creat programul de studii An Pregătitor pentru cetăţenii străini.”

Primul contact cu profesorii din Republica Moldova a avut loc în 2011, când a coordonat primul curs de formare profesională pentru 65 de cadre didactice din cadrul Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia din Republica Moldova.

„Atunci i-am descoperit pe mulţi dintre prietenii mei găgăuzi, am aflat problemele lor şi am început să caut soluţii împreună cu ei. Din aceste căutări s-a născut mai întâi un Masterat dedicat lor, Limba română – identitate şi deschidere culturală (2013), apoi un alt Masterat, Comunicare, multiculturalitate şi multilingvism (2014) şi, încununarea muncii noastre a fost reprezentată de proiectele finanţate de Ministerul/Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care au început în 2015 şi continuă până în prezent.”

Pentru o perioadă a fost prodecanul Facultăţii Transfrontaliere, acest lucru ajutând-o să înfiinţeze Centrul Lingvistic „Limba noastră”, care se ocupă cu certificarea competenţelor lingvistice pentru limba română, cu organizarea de conferinţe şi evenimente social-culturale pentru studenţii facultăţii, fie că sunt străini, veniţi să înveţe limba română la Anul Pregătitor, fie că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova sau ucraineni, înscrişi la programe de studii de licenţă sau de masterat ale Facultăţii Transfrontaliere.

„În iunie 2019 am inaugurat sediul Centrului lingvistic, pe care am reuşit să îl dotăm conform standardelor ARACIS cu laboratoare fonetice, laborator multimedia, mediu de predare optim pentru studenţii străini. Apoi am încercat să creez un Departament de Ştiinţe Umaniste, întrucât facultatea noastră era organizată atipic, având un singur departament cu un nume fără personalitate. Mi-a reuşit şi acest demers! Apoi a venit momentul alegerilor pentru funcţia de decan al facultăţii noastre şi au fost mulţi colegi, parteneri din  proiecte, studenţi etc., care m-au îndemnat să candidez, având încredere în energiile mele creatoare nestăvilite!

În prezent sunt decan interimar al Facultăţii Transfrontaliere (pandemia a încurcat puţin calendarul de alegeri). Aşadar, din această funcţie, muncesc, creez, mă bucur de colegi minunaţi şi de studenţi care ne sunt mereu alături, deşi există voci care mă avertizează că muncesc prea mult pentru un interimar! Partea frumoasă, care determină ca tot ceea ce fac să pară uşor, este că nu muncesc cu gândul la o funcţie, muncesc cu gândul la tot ce am construit în aceşti ani, cu gândul la toţi studenţii mei foşti, actuali şi viitori şi la toţi prietenii pe care i-am câştigat!”

Ideea înfiinţării Facultăţii Transfrontaliere a apărut încă din 1999, odată cu înfiinţarea unei filiale a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi în Cahul, Republica Moldova.

„Un coleg care îmi fusese şi profesor în facultate, regretatul Grigore Răcariu, un om cu inima cât toată harta României Mari, a fost iniţiatorul extensiunii universitare a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, înfiinţată la Cahul în anul 1999. La invitaţia dumnealui am mers la Cahul ca asistent la examene, mai întâi. Prima mea vizită la Cahul mi-a rămas în suflet atât pentru faptul că l-am avut ca ghid prin oraş pe domnul profesor Răcariu, cât şi pentru faptul că am descoperit acolo o limbă română care trăise şi evoluase singură timp de aproximativ 50 de ani, ca un copil abandonat de părinţi la orfelinat.

Pot spune, fără să mă tem de greutatea cuvintelor mele, că Republica Moldova m-a învăţat ce înseamnă prietenie, omenie, iar Ucraina m-a învăţat ce înseamnă patriotism, naţionalism... cuvinte pe care le-am rostit de sute de ori în copilăria mea comunistă, dar pe care le-am umplut cu semnificaţie abia când am ajuns să cunosc realitatea din sudul Basarabiei. Când un student vine la sfârşitul cursului şi îţi întinde o pâine, spunând: „Primiţi, vă rog, pânica aceasta, am făcut-o pentru dumneavostră!” nu poţi cuantifica valoarea unui asemenea gest. Un om s-a trezit la 5 dimineaţa şi a frământat pâine cu gândul la un profesor?! Cum se mulţumeşte pentru aşa ceva?! Ceea ce aveam atunci în mână nu era pâine, doar pâine, era suflet, sufletul cuiva pus acolo pentru mine. Nu am ştiut cum trebuie să reacţionez. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru că mi-a dat meseria aceasta minunată, pentru că m-a dus pe drumul acesta şi pentru că mi i-a lipit de suflet pe oamenii aceştia. Republica Moldova este pentru mine o lecţie continuă...

Cum o lecţie a fost şi Ucraina. La Ismail am învăţat să preţuiesc limba pe care o vorbesc. Când am fost invitată prima oară la „Ziua limbii române”, toate emoţiile pe care le-am trăit acolo m-au trezit din ignoranţa pe care o aveam ca trăitor în România, ca om care vorbeşte limba română liber, fără niciun sacrificiu. A fost prima dată în viaţa mea când cântecele şi poeziile despre limba română nu au mai părut plictisitoare şi sforăitoare. Le ştiam pe toate, le recitasem în copilărie la serbări, dar abia energia emanată de toţi românii frumoşi adunaţi de prin satele din jurul Ismailului a făcut să trăiască în mine cu adevărat emoţia lor. Abia oamenii aceia care nu s-au mutat niciodată din casele lor, dar care au ajuns să vorbească peste noapte altă limbă şi să trăiască într-o ţară care nu a aparţinut strămoşilor lor, m-au făcut să înţeleg cât de important este să gândeşti liber în limba în care te-ai născut.”

Şi de aici, de la aceste întâlniri emoţionante au apărut proiectele de colaborare cu românii din Republica Moldova şi Ucraina.

„Proiectele cu Moldova şi Ucraina au consumat multă energie, dar au adus, de fiecare dată, tot atâtea recompense. Fiecare proiect mi-a adus prieteni noi şi asta a compensat tot efortul depus.

Primul proiect a fost aprobat în 2015 - Limba română – de la „limbă de stat” la limbă de comunicare în UTA Găgăuzia, Republica Moldova. Din fericire, la vremea aceea Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DpRP) nu permitea responsabilului de proiect să fie şi formator, iar eu, spre surprinderea tuturor, am ales să fiu formator, să fiu zi de zi în proiect alături de profesori. Aşadar am solicitat conducerii Universităţii să numească un alt responsabil de proiect! Nu am regretat nicio clipă şi nu regret nici acum faptul că a fost altcineva responsabilul proiectului muncit de mine din prima şi până în ultima clipă. Ca responsabil de proiect aş fi câştigat puncte în fişa de autoevaluare anuală sau ceva în plus pentru promovare, eu însă, am câştigat încrederea unor oameni de care mă bucur şi astăzi şi asta mă face mai fericită decât orice titlu academic pe care l-aş putea vâna în carieră.

În anul 2016 am creat două proiecte (Program de eficientizare a predării limbii române în şcolile din UTA Găgăuzia şi din Raionul Taraclia, Republica Moldova şi Program de internaţionalizare în învăţământul superior din România şi Ucraina. Mobilităţi academice) pe care le-am dus la bun sfârşit cu succes, deşi nu mi-a fost uşor să fiu responsabil oficial la unul şi neoficial la celălalt!

În 2019 am ajuns chiar la 3 proiecte (Program de eficientizare a predării limbii române în şcolile din UTA Găgăuzia şi din Raionul Taraclia, Republica Moldova, Incursiuni lingvistice în regiunea de sud a Basarabiei – Ismail, Ucraina prin şcoli de vară în limba română şi Program de internaţionalizare în învăţământul superior din România şi Ucraina. Mobilităţi academice). Din fericire, în 2019 echipa era deja mult mai mare şi proiectele s-au derulat mult mai uşor. De fapt, succesul proiectelor a fost asigurat de entuziasmul frumoşilor nebuni cu care colaborez. Idealişti ca mine, colegii mei pun tot atâta suflet în ideile mele nebuneşti şi pare să ne iasă bine ceea ce facem împreună.”