Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Repetiţie generală pentru vizita Papei Francisc, la Blaj

Zeci de poliţişti, jandarmi şi ofiţeri ai serviciului de protecţie şi pază au împânzit zona oraşului Blaj, unul dintre locurile pe care le va vizita Papa Francisc. A fost repetiţia generală şi s-au studiat toate rutele care pot fi folosite pentru deplasarea coloanei oficiale prin oraş. S-au luat în calcul şi posibilele pericole la adresa securităţii Suveranului Pontif.

"Ca la orice eveniment de asemenea anvergură, organizatorii iau în calcul trei variante de traseu, fără a spune sigur care va fi cel ales. Cert este că Sfântul Părinte va ajunge la Blaj, cu elicopterul, pe stadionul municipal, iar următoarea oprire va fi pe Câmpia Libertăţii unde va ţine şi Sfânta Liturghie"

Două elicoptere ale Ministerului de Interne au marcat locul exact unde va ateriza Suveranul Pontif, în data de 2 iunie.

Ministerul Apărării, cel de Interne, SRI, SIE, Serviciul de telecomunicaţii speciale şi SPP, toate aceste instituţii asigură buna desfăşurare a vizitei Papei în România.

La Blaj, Suvernaul Pontif va celebra Liturghia şi va beatifica şapte episcopi greco-catolici martiri.

Ritul sacru se va desfăşura pe Câmpia Libertăţii.

După încheierea Sfintei Liturghii, Suveranul Pontif se va întâlni cu reprezetanţi ai comunităţii rome din Blaj.

Acesta va fi ultimul moment al vizitei sale în România. Papa Francisc va pleca apoi cu elicopterul până la Sibiu, unde îl aşteaptă avionul cu care se va întoarce la Roma.

Similare
RECOMANDĂRI