„România în fiecare zi”. Elena Văcărescu, scriitoarea premiată de guvernul francez cu ordinul de „Cavaler al Legiunii de Onoare”
Elena Văcărescu a fost o scriitoare română stabilită în Franţa, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică şi literară la Paris. A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relaţie dezaprobată de Regele Carol I şi de guvern.
S-a născut la Bucureşti la 21 septembrie ,1864 într-o foarte veche şi vestită familie de boieri. Este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru de expresie franceză.
Este fiica diplomatului Ioan Văcărescu şi a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu („Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară”; „Mama mea aparţinea şi ea unei vechi familii de boieri - Fălcoianii - prezenţi în toate cronicele de altădată ale Valahiei”).
Îşi petrece copilăria şi adolescenţa la vatra Văcăreştilor de lângă Târgovişte. („Dintre toate locurile unde au vieţuit poeţii, Văcăreştii din Dâmboviţa duc mai mult cu ei semnul unei ursite şi vraja unei amintiri”). Primeşte o educaţie aleasă. Prin 1891 se află în Italia în exil, pentru ca după un scurt popas în ţară, în 1895 să se stabilească definitiv în Franţa, unde se distinge în viaţa literară pe mai multe planuri. Debutează în anul 1886 publicând la Paris volumul Chants d'Aurore (Cântecele zorilor), premiat de Academia Franceză. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea.
În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.
Moare la Paris, la 17 februarie 1947, şi este înhumată în cripta familiei Văcăreştilor din cimitirul Bellu. Ea a lăsat moştenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii Văcăreştilor.
