21 aprilie - Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei (ONU)
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

21 aprilie - Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei (ONU)

La 21 aprilie 2022, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, pentru a cincea oară, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei, cu scopul de a sublinia importanţa pe care creativitatea şi inovarea o au pentru numeroase aspecte ale dezvoltării şi bunăstării umane.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 27 aprilie 2017, Rezoluţia 71/284, prin care se decide ca la data de 21 aprilie să fie marcată Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei, potrivit http://www.un.org.

Este marcată la şase zile de la data naşterii celui mai de seamă reprezentant al Renaşterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452) şi cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ. În acest fel, ONU doreşte să sublinieze faptul că un viitor sustenabil pentru planetă poate fi obţinut în special printr-o abordare ştiinţifică, economică şi culturală care este, în permanenţă, creativă şi inovatoare.

Prin intermediul Zilei mondiale a creativităţii şi inovaţiei, ONU aduce în prim-plan economia creativă care, pe lângă beneficii economice incontestabile, naşte valori nemateriale şi contribuie la dezvoltarea durabilă. Printre industriile creative se numără: arhitectura, meşteşugurile, moda, muzica, filmul, publicitatea, cercetarea, televiziunea şi radioul. Produsele realizate în cadrul domeniilor economiei creative reprezintă o sursă de identitate, facilitând, totodată, incluziunea socială, dialogul şi cooperarea între indivizi şi popoare.

Pe plan mondial, industriile creative sunt printre cele mai dinamice sectoare economice, generând venituri de 2,25 miliarde de dolari şi asigurând aproape 30 de milioane de locuri de muncă, notează un.org.

"Industriile creativităţii sunt necesare pentru aplicarea agendei dezvoltării durabile. Ele stimulează inovaţia şi diversificarea, sunt un factor important pentru înfloritorul sector al serviciilor, susţin antreprenoriatul şi contribuie la diversitatea culturală", arată Isabelle Durant, secretar-general interimar al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, citată de un.org.

În 2013, a fost publicat raportul ONU asupra economiei creative, intitulat "Extinderea căilor locale de dezvoltare" ("Widening Local Development Pathways") şi realizat de UNESCO împreună cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din paginile acestuia reiese faptul că atât creativitatea, cât şi inovaţia, fie la nivel individual, fie la nivel colectiv, se numără printre principalele resurse ale naţiunilor în secolul al XXI-lea, fiind considerate "adevărata bogăţie a popoarelor".

ONU subliniază şi importanţa culturii şi audiovizualului, unde, din nou, creativitatea joacă un rol decisiv. Aceste domenii nu doar că au potenţialul de a crea locuri de muncă şi de a produce profit, dar au şi meritul de a îmbunătăţi dialogul şi înţelegerea între naţiuni, după cum reiese din documentul ''Globalizarea şi interdependenţa: cultura şi dezvoltarea durabilă'', publicat de ONU la 31 iulie 2014 şi care poate fi accesat la adresa http://undocs.org/A/69/216
Similare
RECOMANDĂRI