A fost inaugurat Punctul de Contact Comun Palanca
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

A fost inaugurat Punctul de Contact Comun Palanca

Schimbul de informaţii dintre Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova şi Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei va fi mai rapid şi mai eficient odată cu inaugurarea punctului de contact comun Palanca. Precizarea este conţinută într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, unde se menţionează că inaugurarea Punctului de Contact Comun Palanca a avut loc pe 6 septembrie.

Schimbul de informaţii prin Punctul de Contact Comun aflat pe teritoriul frontierei comune moldo-ucrainene de la Palanca – Maiaki Udobnoe se va face pentru persoanele şi mijloacele auto care traversează frontiera, în caz de situaţii excepţionale din zona de frontieră şi încălcări şi tentative de încălcări ale legislaţiei celor două state, se arată în comunicat.

„În acest sens, se va contribui considerabil la combaterea procesului de migraţie ilegală, a traficului de persoane, dar şi în combaterea falsului în documentele de călătorie”, se menţionează în comunicat.

Inaugurarea Punctului de Contact Comun Palanca a avut loc în prezenţa managerilor instituţiilor de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, reprezentanţilor misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune în  Moldova şi a Delegaţiei UE în Republica Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI