Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Bun venit în casă nouă. Autorităţile au terminat reconstrucţia a opt apartamente din blocul avariat de explozie    

Bun venit în casă nouă. Asta li s-a spus proprietarilor care s-au întors acasă în opt apartamente ce fuseseră distruse în explozia de pe bulevardul Moscovei, în urma căreia cinci oameni au murit. Unele locuinţe au fost construite practic de la zero, după ce planşeele au fost prăbuşite. Primăria Chişinău a găsit banii necesari şi pentru tapet, parchet, gresie şi articole sanitare. În bloc mai sunt de reconstruit încă doua apartamente distruse în deflagraţie.

Primarul interimar Ruslan Codreanu a venit să inspecteze lucrările şi să le ureze oamenilor bun venit în noile apartamente. A fost însă o problemă cu liftul abia reparat. Acesta s-a blocat între etajele 16 şi 17.
 
După câteva minute, problema cu liftul a fost rezolvată. Proprietarii au venit să-şi revadă apartamentele reparate. Pur şi simplu, nu le-au recunoscut.
 
 Acum, oamenii îşi mai doresc doar un singur lucru.
 
Constructorii spun că munca făcută în blocul avariat de explozie a fost foarte migăloasă.
 
Apartamentele, în variantă albă, erau gata de pe 5 decembrie. Autorităţile au mai alocat bani din Fondul de Rezervă şi pentru lucrările de finisare. Se mai lucrează încă în două apartamente, cele care au şi fost cele mai grav avariate.
 
Deflagraţia s-a produs pe 6 octombrie. Se presupune că proprietarul unui apartamenta lăsat deschis robinetul de la butelia de gaz. Pentru cinci oameni, explozia a fost fatală. A murit tânăra din apartamentul căreia s-a produs explozia, o femeie de 30 de ani şi fiul ei de patru ani, dar şi doi soţi, veniţi din Israel să-şi viziteze copiii.
Similare
RECOMANDĂRI