Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Campania "Nepoţi de Crăciun", un licăr de speranţă pentru bătrânii neajutoraţi

Deseori îşi numără fărmiturile de la masă şi uneori doar de sărbători apucă să mănânce pe săturate. Sute de pensionari din Republica Moldova se hrănesc ca pe timpul foametei. Viaţa lor e grea, pensiile de mizerie, şi unii ar prefera să moară decât să se mai chinuie. Pentru aceşti oameni, trebuie să fim generoşi. Un licăr de speranţă vine acum şi in cadrul campaniei "Nepoţi de Crăciun". Putem dona alimente, haine şi alte bunuri necesare bătrânilor uitaţi de autorităţi.

Bunica Maria are 65 de ani şi singurul ei camarad este Baton. Împart la doi sărăcia, foamea şi pensia de doar 300 de lei, obţinută după 30 de ani de trudă la o fermă. Acum a rămas fără bani şi de două zile se hraneşte cu pâine şi ceai.

MARIA TIPA, pensioară: „Pâine cu zahar, pâine fără zahar. Trăiesc şi eu ... mai bine să mor de cât să mă chinui, nu mă crede nimeni."

Bătrâna a rămas fără ajutor, după ce şi-a îngropat cei trei soţi şi singurul fiu. Acum, îşi duce traiul cu stomacul gol. Geamurile casei sunt sparte, acum în prag de iarnă, si nici lemne de foc nu are în ogradă.
 
-Pe masă, asta e toată mâncarea pe care o aveţi?
-Da, dap ce să fac, mai fac şi eu un pic de ceai.

Pe masă, avea doar o bucată de pâine şi aceea primită în cadrul campaniei "Adoptă un Bătrân". Pensionara spune că supravieţuieşte datorită generozităţii unor oameni.

MARIA TIPA, pensioară: „Stau şi mă chinui ce să fac, să lucrez nu pot, sănătate nimeni nu-mi dă." 

Cu lacrimi in ochi am întâlnit şi o altă bătrână. E singură şi are o pensie mică.

Mănâncă la fel ca în vremea foametei - varză, cartofi şi turte la tigaie. Pensia pe care o primeşte pentru cei 40 de ani de muncă la stat îi ajunge doar pentru medicamente.

IULIANA SPRÂNCEANĂ, pensioanară: „Socot să-mi ajungă, dacă nu îmi ajunge stau şi flămândă. – Azi ce aţi mâncat? – Nişte cartofi." 

Autorităţile locale din satul Boşcana dau din umeri şi spun că nu au destui bani ca să-şi ajute pe cei ajunşi la limita supraveţuirii. În schimb sunt deschişi la orice colaborare cum ar fi campania "Adoptă un Bătrân", aflata în plină desfăşurare. Acum autorităţile aşteaptă campania "Nepoţi de Crăciun" care va ajuta 20 de pensionari din sat care au pensii simbolice.

GALINA STACI, asistent social, primăria Boşcana: „Are 100 şi ceva de lei pensie."

Pentru bătrânii cu astfel de pensii s-au mobilizat şi basarabenii din diasporă, care adună diferite bunuri nealterabile pentru campania de sărbători.

TATIANA JIZDAN, iniţiator campania "Nepoţi de Crăciun": „Iar bătrânii au fost mereu daţi într-o parte şi au trăiat viaţa văzându-şi de bătrâneţile lor."

Şi în Chişinău, cei care doresc să doneze bunuri, o pot face până la mijlocul lunii decembrie. Până atunci însă, Tatiana Jizdan va organiza un concert caritabil la Palatul Naţional "Nicolae Sulac" din Chişinău la care vor fi prezenţi şi beneficiarii proiectului.
Similare
RECOMANDĂRI