Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Chiar dacă, în acest an, carnea de miel costă mai scump, în ajunul sărbătorii Învierii Dommnului, produsul este la mare căutare

Chiar dacă, în acest an, carnea de miel costă mai scump, în ajunul sărbătorii Învierii Dommnului, produsul este la mare căutare. Unii ciobani au vândut deja toţi mieii, şi asta pentru că gospodarii au început să-i cumpere pentru Paşte încă la începutul lunii aprilie.

Alexandru Tabarcea din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, are o stână cu peste 100 de miei. A reuşit să vândă deja peste 60 de capete. Primii clienţi au venit la el, pentru rezervări, încă în luna martie.

ALEXANDRU TABARCEA, cioban: "Carnea de miel este foarte solicitată în aceste zile, dar şi în altele. Mieii au apărut pe 15 martie, acum deja se termină procesul de vânzare şi toate socotelile."

Din cauza scumpirilor în lanţ din ultima perioadă, ciobanul a fost nevoit să majoreze preţul la carnea de miel.

ALEXANDRU TABARCEA, cioban: "Eşti nevoit ca să ridici preţul. Motorina s-a ridicat mult, benzina tot aşa. Da noi tot suntem producători, avem şi noi maşini, trebuie să ne deplasăm până la stâni, la lucru, de cosit, de făcut tiucuri."

La piaţa din Bălţi, carnea de miel este şi mai scumpă.

"120-130 kg. Pe zi vindem vreo 20. Aceştia mai frumoşi sunt 130 kg, aceştia - 120 deoarece sunt mai mici."

"În acest an vindem cu 120-130 kg. Faţă de anul trecut se cumpără mai puţin. Sunt oameni cărora le pare cam scump, dar se vinde. Cântăreşte 6,200 şi costă 800 de lei. Noi deja i-am cântărit."

"Ar fi bine să fie mai ieftin, dar ce pot să fac? Sărbătoarea e sărbătoare."

"E foarte scump, dar măcar o dată în an ne dorim să gustăm aşa delicatesă. Am dat 380 de lei. Vom găti cu ceapă şi morcov aşa precum mâncărica."

"E foarte scump. Costă 130 de lei kilogramul. Am vrut să mi-l dea cu 120 şi nu vrea. Nici nu mai vreau să îl iau acum."

"Nu ai ce face, viaţa asta aşa e de scumpă, dar nu-i nimic."

Un alt produs care nu lipseşte de pe masa de sărbătoare este caşul, care în acest an costă de la 90 până la 120 de lei kilogramul.
Similare
RECOMANDĂRI