Cinci bărbaţi ucraineni au achitat câte 1000 de dolari pentru a ajunge ilegal în Republica Moldova
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Cinci bărbaţi ucraineni au achitat câte 1000 de dolari pentru a ajunge ilegal în Republica Moldova

Cinci cetăţeni ai Ucrainei au fost suprinşi în după amiaza zilei de ieri, 26 aprilie, în timp ce înaintau pe jos din Ucraina în Republica Moldova. Ei  au traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană, prin ocolirea punctelor de trecere a frontierei de stat.  La faţa locului a fost reţinută şi călăuza, care trebuia să asigure  transportarea străinilor la Chişinău. 

Astfel, ca urmare a unei informaţii operative, pe direcţia localităţilor Taraclia - Petrovca, aproximativ 10 metri de la linia frontierei de stat, patrula mobilă a Sectorului Poliţiei de Frontieră „Troiţcoe” a observat grupul de bărbaţi care a intrat ilegal în Republica Moldova. Aici, bărbaţii au urcat într-un BMW X-5, cu plăcuţe de  înmatriculare a R. moldova, care a staţionat până la sosirea lor.

În aceste circumstanţe, poliţiştii de frontieră au intervenit operativ, maşina  fiind oprită, iar persoanele supuse verificărilor. Toţi bărbaţii, inclusiv şoferul, au fost legitimaţi ca cetăţeni ucraineni cu vârstele cuprinse între 35 şi 55 de ani. 

La audieri s-a stabilit că bărbaţii urmau să ajungă la Chişinău, ulterior, prin intermediul unei persoane terţe să se deplaseze în una din statele Uniunii Europene.  La fel, aceştia au declarat că fiecare dintre ei a achitat câte 1000 dolari americani pentru serviciile călăuzei.

De menţionat că cei cinci ucraineni ajunşţi ilegal în R. moldova au solicitat azil. În acest sens, aceste  persoanele au fost transmise către Biroul de migraţie şi azil al MAI. Conducătorul auto, călăuza în acest caz, este documentat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizare a migraţiei ilegale, prevăzute de art. 362¹ din Codul Penal al R.Moldova.  

Mijloace băneşti au fost ridicate, dar şi mijlocul detransport indisponibilizat pe teritoriul Direcţiei regionale EST. 

Cazul este cercetat în continuare de către poliţiştii de frontieră pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi idntificării altor persoanele implicate.

Similare
RECOMANDĂRI