Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Combinatul de Panificaţie din Bălţi a crescut din nou preţul la pâine

La Bălţi, pâinea e din ce în ce mai scumpă. Combinatul de Panificaţie a crescut din nou preţurile, de această dată cu un leu, la trei tipuri de pâine.

Pâine rotundă care costa 7 lei şi 50 de bani, de astăzi se vinde cu 8 lei şi 50 de bani . Franzela "De dimineaţă" care costa 4,50 de bani este vândută cu 5,50 bani, iar franzela "Orăşenească" a ajuns să coste 6 lei, cu un leu şi 25 de bani mai mult.

EDUARD GRAMA, directorul Combinatului de Pâine, Bălţi: „Cauza este cunoscută de toţi. În primul rând s-au scumpit ingredientele, materia primă, apoi s-a scumpit şi gazul, făina, grâul, sarea, uleiul, margarina, totul s-a scumpit.”

Este a doua scumpire din această toamnă la produsele de panificaţie din Bălţi. În septembrie, preţurile au crescut cu 5,5% iar consumatorii sunt revoltaţi.

„Nimeni nu se gândeşte la noi. Ce pensii avem? Indexaţii vor fi doar o data în an, compensaţii nu ne dau."

„Cei mai bogaţi vor rămâne, iar săracii vor muri. Căldura s-a scumpit, totul s-a scumpit, nu ştim cum vom trăi."

De la 1 decembrie, la Bălţi vor creşte şi tarifele pentru călătoriile cu taxiul. Pasagerii vor plăti cu 50 de bani mai mult pentru fiecare kilometru parcurs. Taximetrişti se tem că va scădea numărul clienţilor.

„E foarte scump, pentru noi, cu salariul nostru este foarte scump. Circulăm cu transportul, cu rutiera. 8 – 11.”

„Dacă va fi până la 90 – 100 de lei, atunci este mai bine pe jos sau cu transportul public.”

„Lumea va merge dacă va fi aşa scump? Lumea nu are bani, strâng banii pentru că nu ştiu ce va fi cu conducerea. "

Majorările de tarif sunt o consecinţă a creterilor de preţ la carburanţi. De săptămâna trecută, şi la Chişinău călătoriile cu taxiul s-au scumpit în medie cu 60 de bani pentru fiecare kilometru parcurs.
Similare
RECOMANDĂRI