Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Hai la mine acasă! Campanie dedicată cetăţenilor din diaspora care sunt îndemnaţi să-şi promoveze ţara

Fiecare basarabean plecat în străinătate poate deveni un promotor al Republicii Moldova în lume. Pentru că în luna august revin acasă cei din diasporă, a fost lansată campania "Hai la mine acasă", dedicată lor. Basarabenii sunt îndemnaţi să-si exploreze ţara, astfel încât să o poată promova printre prietenii lor din străinătate şi să-i invite aici, pentru a descoperi patrimoniul cultural, cetăţile, mănăstirile şi vinurile autohtone.

Campania "Hai la mine acasă" vine în completarea campaniei internaţionale de promovare a Republicii Moldova ca destinaţie turistică, cu genericul "Fii oaspetele nostru", lansată anul trecut, sub egida brandului naţional turistic "Pomul Vieţii".
 
Astfel, fiecare persoană care intră în ţară primeşte un ghid al turistului cu cele mai frumoase locuri care pot fi vizitate în Republica Moldova. Ultimul sondaj realizat printre turişti, la ieşirea din ţară, demonstrează că unul din trei străini vizitează Republica Moldova datorită sfaturilor de la prietenii sau rudele de aici.

Numărul turiştilor a ajuns, în 2018, să fie cu 70 la sută mai mare faţă de 2015, datorită campaniilor de promovarea a turismului, mai ales în zonele rurale ale Republicii Moldova.

Campania "Hai la mine acasă" este iniţiată de Asociaţia Naţională pentru Turismul Receptor din Moldova, în colaborare cu Poliţia de Frontieră, cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanţat de USAID, Guvernul Suediei şi UK Aid.
Similare
RECOMANDĂRI