Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În municipiul Soroca a fost dat startul lucrărilor de reparaţie a drumurilor

În municipiul Soroca a fost dat startul lucrărilor de reparaţie a drumurilor. Se vor reabilita străzi centrale pe care nu s-a pus gram de asfalt de mai bine de 50 de ani. Pentru aceste lucrări de infrastructură, în acest an primăria Soroca a alocat un buget total de 10 milioane de lei.

Primele care intră în reparaţie sunt străzile Iachir şi Igor Mânăscurtă. Lucrările deja sunt în toi.

ALEXEI PATRAŞCU şef Serviciu Amenaje, Primăria Soroca: „ S-a luat decizia de a repara în varianta alba străzile deoarece acestea nu au fost de mai mulţi ani reparate şi după cum aţi văzut merge o pantă înaltă. Noi cu autogrederul întâi am rupt şi apoi am pus pietriş, şi merge startul de finisare şi va fi compactată.”

Cei mai fericiţi sunt localnicii care spun că aceste drumuri erau impracticabile, mai ales cu mijloacele de transport. Îşi lăsau maşinile pe alte străzi şi ajungeau acasă pe jos.

„Pe strada asta uneori nici pe jos nu poţi. Imposibil de mers, nemaivorbind de pompieri, ambulanţă. Aici nu vor să intre nimeni. Când comanzi taxi vine până în deal, mai departe deplasaţi-vă cum doriţi.”

„Înainte au fost pietre mai mari şi ploaia le-a micşat şi au rămas gropi. A fost foarte rău drumul.”

Localnicii aveau mari probleme şi cu scurgerea apelor pluviale. Acum autorităţile promit că vor veni cu soluţii.

„ Nu a fost reparat mantică vreo 50 de ani sau mai mult, de când am venit. La mine tot venea, iaca din deal tot la mine aici în ogradă. Într-un an, când vecina şi-a cumpărat casă, construia a adus nisip pe garaj păi toata apa a venit la mine în grădină o mare apăi dincolo şi ni-o mâlit tot în grădină.”

Pentru lucrările de reparaţie a drumurilor de pe cele două străzi, primăria a alocat din buget de 200 mii lei.

VALERIU GHIMPU viceprimarul municipiul Soroca: „ În acest an noi cu varianta albă am făcut lucrări pe strada Poporului, chiar acum vom termina lucrări pe strada Iachir, Maternitatea mai avem planuri dar poate în a 2 jumătate de an. Finanţe ca întotdeauna nu ajung dar noi ne străduim să găsim bani pentru reparaţia drumurilor.”

Lucrările de reabilitare a drumurilor urmează să fie finisate în următoarele săptămâni.
Similare
RECOMANDĂRI