În perioada Sărbătorilor Pascale va fi simplificată libera circulaţie în regiunea transnistreană a R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În perioada Sărbătorilor Pascale va fi simplificată libera circulaţie în regiunea transnistreană a R. Moldova

În perioada 22 aprilie - 04 mai 2022, va fi asigurat un regim simplificat de trecere a persoanelor şi a mijloacelor de transport ce vor întreprinde vizite cu caracter privat în localităţile din stânga Nistrului şi mun.Bender, informaţie confirmată şi prin canalul de corespondenţă dintre reprezentanţii politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

Chişinăul a salutat această iniţiativă şi a venit cu apelul către Tiraspol de a stabili pentru o perioadă nedeterminată o liberă circulaţie plenară între ambele maluri, cu renunţarea la orice forme de control şi de reţineri a persoanelor şi a mijloacelor de transport aşa după cum are loc pe malul drept al Nistrului.

S-a accentuat că asigurarea circulaţiei nestingherite pe un termen nelimitat este demult aşteptată de către cetăţeni, va fi pozitiv primită de toţi locuitorii Republicii Moldova şi va contribui la consolidarea măsurilor de încredere.

Similare
RECOMANDĂRI