Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Miliţian din regiunea transnistreană, condamnat pe malul drept al Nistrului

Asociaţia Promo-Lex semnalează că la aproape trei decenii de la izbucnirea războilului de pe Nistru, autorităţile constituţionale de la Chişinău au condamnat pentru răpire şi tortură o singură persoană din regiunea transnistreană. Este vorba despre un fost miliţian, care împreună cu alţi indivizi, au răpit şi maltratat un cuplu din Floreşti. În rest, numeni nu a mai fost pedepsit, chiar dacă de-a lungul anilor s-au înregistrat zeci de cazuri de răpire şi tortură.

Acum şase ani, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, mai mulţi miliţieni din stânga Nistrului, au intrat în casa unui cuplu din Vertiujeni, raionul Floreşti. I-au luat pe sus pe locatari, i-au târât pe drumul pietruit din sat şi, ulterior, i-au transportat în stânga Nistrului la aşa-zisul "comisariat de miliţie"  din oraşul Camenca. Acolo victimele au fost plasate în izolatorul de detenţie preventivă şi învinuiţi că au furat doi iepuri, dintr-o gospodărie.

PAVEL CAZACU, avocat Promo-Lex: Au intrat, i-au bătut, i-au răpit, i-au dus în stânga Nistrului, unde au fost deţinute timp de trei zile. Doar cu efortul autorităţilor constituţionale, aceste persoane au fost eliberate, iar ulterior, autorităţile constituţionale au deschis o cauză penală pe marginea faptelor comise."

Fostul miliţian din regiunea transnistreană Andrei Samonii a fost reţinut de procurori abia la începutul anului trecut, când s-a prezentat la Agenţia Servicii Publice pentru perfectarea unor acte. Ieri, Curtea de Apel Bălţi a menţinut sentinţa Judecătoriei Soroca, prin care învinuitul Andrei Samonii a fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru pătrundere abuzivă în locuinţa victimelor, răpire şi acte de tortură. Experţii asociaţiei Promo-LEX spun că numărul cazurilor de răpire şi turtură e mare pentru că vinovaţii nu sunt pedepsiţi.

PAVEL CAZACU, avocat Promo-Lex: Anume din cauza impunităţii, cei ce se află în stânga Nistrului, cei ce fac parte din aşa-zisa administraţie de la Tiraspol, continuă să comită aceste abuzuri. "

Experţii susţin că numărul celor răpiţi de miliţienii din regiunea transnistreană ar fi de ordinul zecilor, însă o statistică precisă nu există.

ION MANOLE, director executiv asociaţia Promo-Lex: Nici autorităţile constituţionale nu ar avea o cifră pentru că, inclusiv cazurile de colaborare între MAI de ola Chişinău şi aşa-zisul minister de la Tiraspol nu erau documentate. Nu în zadar am spus că persoanele erau răpite de către poliţia RM şi transportate ilegal pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale."
Similare
RECOMANDĂRI