Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Moldsilva anunţă o creştere dublă a cererilor pentru lemne de foc, chiar dacă preţul a rămas neschimbat

Cine nu vrea să tremure de frig la iarnă ar trebui să-şi cumpere lemne de foc de pe acum. Reprezentanţii Moldsilva susţin că cererea a crescut de două ori în ultimele săptămâni iar preţul a rămas neschimbat. Oscilează doar în funcţie de specie şi de locul de achiziţie.

La ocolului silvic din Străşeni sunt tot mai mulţi oameni în căutare de lemne de foc. Totuşi, numărul lor este mult mai mic în acest an din cauza vremii nefavorabile.

SERGIU CHIHAI, inginer şef: „În fondul forestier s-au executat aproape 50 la sută din volumul planificat şi avem în stoc lemne de foc nemijlocit de specii tari 13,500 de metri cub şi aproximativ 6000 de lemne de foc moi.”

Cel mai căutat este lemnul de stejar sau carpen pentru că are putere calorică mare. Şi preţurile sunt pe măsură iar de multe ori marfa rămâne pe stoc. Numai de anul trecut au rămas zeci de mii de metri steri de lemn. Directorul Agenţiei "Moldsilva" a propus celor de ocolurilor silvice să pună buştenii în maşini şi să-i scoată la vânzare, cu preţ mai mic.

DUMITRU COJOCARU, director Agenţia "Moldsilva": „Deja în stocuri sunt masă lemnoasă de specie tari şi moi, Undeva avem la 198 de mii de metri cubi pregătiţi. Noi o să fim gata ca să livrăm masa lemnoasă şi pe teritoriul primăriilor, adica ca primăriile fără a căuta mijloace de transport, o să livrăm pe teritoriul satelor. Prognozăm o scădere de 20 de procente a numărului de populaţiei, a familiilor care vor procura.”

Şi comercianţii de pe strada Calea Basarabiei din Chişinău se plâng că nu prea au cumpărători.

„Preţurile încă au rămas aceleaşi. Este tendinţa de a se ridica preţurile, dar încă nu ştim, asta depinde deja cum le vom procura noi de la pădurari. Aici este un palet nu este un metru cub, este 0,8 şi este la 700 de lei, e lemn tare.”

„Până când nu prea se cumpără. Preţul este de la 600-700 de lei. Maxim 750 avem stejar tare. Sunt despicate, urcate frumos. Un metru cub maxim”

În acest an, Agenţia Moldsilva va scoate la vânzare peste 500 de mii de metri ster de lemn de foc. În funcţie de regiune, preţul mediu începe de la 280 de lei pentru speciile moi până la 550 de lei pentru esenţele tari. Cel mai mare preţ pentru lemnul de foc este in nordul Republicii Moldova pentru că sunt şi mai putine păduri.
Similare
RECOMANDĂRI