Noi condiţii pentru doritorii de a achiziţiona o locuinţă prin intermediul programului Prima Casă
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Noi condiţii pentru doritorii de a achiziţiona o locuinţă prin intermediul programului Prima Casă

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect pentru modificarea Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat Prima casă.

Printre modificările aprobate de către Guvern executiv se indică că vârsta eligibilă pentru doritorii de a beneficia de programul Prima Casă va creşte de la 45 la 50 de ani. De asemenea, va fi diminuată contribuţia iniţială până la 5%. Din clauzele contractuale pentru contractarea unui credit prin intermediul programului Prima Casă va fi scoasă prevederea ce interzice participarea la program a persoanelor care au deja în proprietate imobile.

„Se consideră eligibilă şi persoana care deţine, în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei, o locuinţă, indiferent de suprafaţa acesteia, într-un sat (o comună), dobândită prin moştenire sau donaţie; suprafaţa locuinţei deţinute în proprietate exclusivă şi/sau împreună cu alţi membri ai familiei, cu excepţia beneficiarului, de către soţul/soţia acestuia, să nu depăşească suprafaţa locuinţei procurate în cadrul Programului. Se consideră eligibilă şi persoana al cărei soţ/soţie deţine, în proprietate exclusivă sau împreună cu alţi membri ai familiei, o locuinţă, indiferent de suprafaţa acesteia, într-un sat (o comună), dobândită prin moştenire sau prin donaţie”, se indică în hotărârea executivului.

În prezent, pot deveni beneficiari ai programului Prima Casă cetăţenii cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani. Solicitanţii trebuie să fie angajaţi oficial la instituţii de stat sau companii private şi să dispună de venituri din surse oficiale. De la lansarea, în martie 2018, a Programului de stat Prima Casă până în prezent au fost procurate 4 019 locuinţe, scrie Moldpres.

Similare
RECOMANDĂRI