O femeie a ajuns la spital cu traumatisme după un accident rutier produs în raionul Cahul
Sursa foto:dse.md Vizualizari:

O femeie a ajuns la spital cu traumatisme după un accident rutier produs în raionul Cahul

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi pentru a efectua lucrări de descarcerare după producerea unui accident de circulaţie pe traseul M-3, între localităţile Cîşliţa-Prut şi Giurgiuleşti, raionul Cahul.

Potrivit datelor IGSU, două autoturisme de model BMW s-au tamponat. Ajunşi, salvatorii au stabilit că în urma accidentului o femeie în vîrstă de 39 de ani a rămas blocată într-o maşină.

Salvatorii au reuşit în cel mai scurt timp să deblocheze persoana. Aceasta a suferit diverse traumatisme fiind preluată ulterior de Serviciul Asistenţă Medicală Urgentă la spitalul raional.

Persoanele care se aflau în al doilea autoturism nu au avut de suferit.

Toate circumstanţele şi cauza producerii accidentului rutier urmează a fi stabilite de organele de drept. În caz de situaţii de risc, oamenii sunt îndemnaţi să apeleze Serviciul Unic 112.
Similare
RECOMANDĂRI