O minoră de 15 ani, exploatată sexual de către propria familie în schimbul banilor. Tătăl vitreg şi cumătrul acestuia, reţinuţi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O minoră de 15 ani, exploatată sexual de către propria familie în schimbul banilor. Tătăl vitreg şi cumătrul acestuia, reţinuţi

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane l-au reţinut pe tatăl vitreg al unei adolescente de 15 ani, care a facilitat exploatarea ei sexuală, precum şi pe abuzatorul ei – cumătrul părintelui.

Victima este cel mai mare copil din cei cinci ai familiei. Faptele au avut loc în 2021, într-un sat din nordul R. Moldova. Atunci, părinţii şi-au dat acordul ca cumătrul cu vârsta de 44 ani să adăpostească periodic adolescenta la el acasă, unde aceasta a fost sistematic exploatată sexual, în august-noiembrie. În schimb, părinţii au primit de la bărbat recompense băneşti, precum şi dreptul să se plimbe cu maşina acestuia.
 
Înţelegerea a avut loc în prezenţa fratelui mai mic al victimei, care atunci avea vârsta de 11 ani. Mai mult, potrivit materialului dosarului, tatăl vitreg cu vârsta de 34 de ani a comis acţiuni cu caracter pervers faţă de fiică – manifestate atât prin discuţii cu caracter sexual şi atingeri în zone intime.
 
Pentru ca să pună capăt abuzului la care era supusă, adolescenta a evadat de acasă şi a comunicat la subiect cu autorităţile. Urmare a examinării informaţiilor operative, oamenii legii au descins cu percheziţii şi i-au reţinut pe cei doi bărbaţi, iar la solicitarea procurorului PCCOCS în privinţa acestora a fost aplicat arestul preventiv.

Ulterior, mama adolescentei şi o rudă a tatălui vitreg au încercat să o influenţeze pentru ca aceasta să depună declaraţii mincinoase despre abuzul la care a fost supusă. Prin urmare, în privinţa mamei cu vârsta de 33 de ani se adaugă şi acest capăt de acuzare; iar ruda a fost investigată doar pentru această faptă.

Adolescenta a fost plasată în Centrul de plasament a victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, unde  a beneficiat de consiliere psihologică şi medicală. Ulterior încheierii urmăririi penale, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a tatălui vitreg şi al abuzatorului, precum şi al mamei şi a rudei.

Potrivit legii, traficul de copii se pedepseşte cu închisoarea pentru un termen de la 15 la 20 ani sau cu detenţiune pe viaţă. Până la examinarea dosarului în judecată şi pronunţarea unei hotărâri finale, învinuiţii se prevalează de prezumţia nevinovăţiei.
Similare
RECOMANDĂRI