Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

"Curăţenia generală de primăvară". O zi de muncă cu pasiune la sfârşit de săptămână poate schimba faţa întregului Chişinău

O zi de muncă cu pasiune la sfârşit de săptămână poate schimba faţa întregului oraş. Au demonstrat-o astăzi zeci de voluntari care s-au mobilizat şi au făcut curat în mai multe parcuri şi zone verzi din Chişinău. Acţiunea face parte din Campania "Curăţenia generală de primăvară" iniţiată de Primăria Chişinău.

Ghidaţi de principiul – Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume - mai mulţi elevi ai liceului Mihail Lomonosov din Chişinău s-au înarmat cu mături, mănuşi şi saci şi au curăţat spaţiul verde din zona Mina Chişinău - strada Studenţilor.

"Fiecare şi-a selectat un teren anumit şi mergem aşa, pe linie dreaptă. Colectăm plastic, carton. Tot ce găsim şi nu este biodegradabil punem în saci. Merge bine, deja de vreo oră jumătate lucrăm."

"Am găsit discuri de la roţi, foarte mult metal, sticle erau tare multe."

Profesorii ştiu foarte bine că e important ca spiritul civic şi grija faţă de mediu trebuie educată de la vârste fragede.

PIOTR COLTUC, profesor de educaţia fizică, liceul "M. Lomonosov": "Noi, în primul rând, trebuie să-i educăm pe copii corect, pentru că atunci când strângem gunoiul, următoarea dată copilul când va vrea să arunce se va gândi. Plus de asta, este o muncă educativă, dacă nu o vom face noi, cine o va face?"

Acţiuni se salubrizarea a oraşului au avut loc astăzi în toate sectoarele din Chişinău. Angajaţii brigăzii de poliţie cu destinaţie specială Fulger au avut şi ei o misiune... specială. Au curăţat un spaţiu verde de pe strada Mesager. Şi pentru că toţi au o condiţie fizică de invidiat, misiunea a fost îndeplinită cu succes în foarte scurt timp.

"Reieşind din faptul că este primăvară, dispoziţia este bună vreau să vă spun că o facem cu cea mai mare tragere de inimă."

"Facem curăţenie. La toţi ne place să fie curat, dar, din păcate, nu toţi păstrează când vin iată, aici pe malul lacului şi se odihnesc."

"Umăr la umăr facem lucruri frumoase, facem ca natura să înverzească, să înflorească. Nu trebuie să avem grijă de natură doar în ajunul sărbătorilor, dar zilnic, atât pentru noi cât şi pentru ceilalţi care ne înconjoară."

Acţiunea "Curăţenia generală de primăvară" este organizată de către Primaria Chişinău în fiecare an. La ea participă reprezentanţii municipalităţii, serviciile de salubrizare, cetăţenii şi reprezentanţii sectorului asociativ. Activităţile de salubrizare au loc in toate sectoarele, în spaţii publice, parcuri, scuaruri si alei, iar autorităţile locale au pus la dispoziţia participanţilor mănuşi, pungi şi transport pentru evacuarea deşeurilor.
Similare
RECOMANDĂRI