Peste 100 de pietoni, care traversau carosabilul în locuri interzise, amendaţi de poliţie
Sursa foto:INSP Vizualizari:

Peste 100 de pietoni, care traversau carosabilul în locuri interzise, amendaţi de poliţie

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul R. Moldova inspectorii de patrulare au sancţionat peste 100 de pietoni, care traversau partea carosabilă în locuri interzise şi peste 90 de conducători auto au fost amendaţi pentru că nu au acordat prioritate pietonilor la traversarea străzii.

„Pietonii sunt cei care zilnic au cea mai mare interacţiune în trafic cu conducătorii auto, iar atunci când sunt întrebaţi de ce traversează strada în locuri interzise, mulţi dintre aceştia nu au un răspuns, ci o doar scuze”, susţine INSP.

Potrivit instituţiei, de multe ori conducătorii auto nu cedează trecerea legală pietonilor. Doar ieri, au avut loc două accidente rutiere cu implicarea lor. Primul a avut loc în Chişinău, o bătrână de 72 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni. În cel de al doilea caz, un elev de 12 ani, care traversa o stradă din oraşul Ialoveni, a fost lovit în plin de către o maşină. Ambii pietoni au primit diferite traumatisme.

Pentru a preveni riscul de producere a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii, INSP îndeamnă respectarea regulilor de circulaţie:

Pietoni:
-circulaţi doar pe trotuar, iar când acesta lipseşte pe acostamentul din partea stângă a drumului;
-traversaţi strada doar la trecerile pentru pietoni şi obligatoriu la culoarea verde al semaforului;
-asiguraţi-vă înainte de a traversa strada că sunteţi văzut de către conducătorul auto;
-nu vă lăsaţi condus de gadgeturi, încât acestea vă pot distrage atenţia atunci când traversaţi strada.

Şoferi:
-reduceţi viteza în apropiere de trecerile pietonale;
-asiguraţi-vă înainte de a urca la volanul unităţii de transport ca nu sunteţi obosit sau în stare de somnolenţă;
-nu purtaţi convorbiri telefonice care vă împiedică la conducerea mijlocului de transport;
-conduceţi mijlocul de transport cu maximă prudenţă.
Similare
RECOMANDĂRI